Toyota bZ4X: informații oficiale despre primul model electric al mărcii

Toyota a prezentat primele imagini oficiale cu primul său model complet electric: bZ4X.

Toyota a prezentat conceptul electric bZ4X în luna aprilie a acestui an, iar acum revine cu un set nou de imagini plus detalii tehnice pentru primul său model complet electric.

Noul SUV electric folosește platforma e-TNGA și a fost dezvoltat împreună cu Subaru. Subaru va comercializa la rândul său un model identic numit Solterra. Toyota bz4X va putea fi configurată în versiune 4×2 sau cu tracțiune integrală.

Toyota bZ4X – primul SUV complet electric produs de marca japoneză

Varianta cu tracțiune pe punte față folosște un motor electric de 150 kW (204 CP) și 265 Nm, ceea ce permite o accelerație de la 0 la 100 km/oră în 8.4 secunde și o viteză de top de 160 km/oră.

A două versiune are două motoare electrice pentru a obține tracțiunea integrală, iar puterea totală este de 217 CP și 3336 Nm. Accelerația de la 0 la 100 km/oră se face în 7.7 secunde. Pentru alimentarea cu energie electrică, Toyota folosește o baterie de 71.4 kWh ce va oferi o autonomie oficială de 450 km (WLTP).

Modelul japonez va folosi o pompă de căldură pentru un sistem eficient de încălzire, iar bateria suportă încărcări rapide de până la 150 kW. Conectorul utilizat este standard CCS. Din 2022, Toyota va oferi și un charger on-board de 11 kW pentru încărcările la stații AC.

Noul model Toyota are 4.690 mm lungime, 1.860 mm lățime, 1.650 mm înălțime și un ampatement de 2.850 mm. SUV-ul bZ4X este primul din seria de modele electrice “bZ”. Particula bZ vine de la „beyond Zero” (numele strategiei de electrificare pentru Toyota, care include cel puțin 15 modele electrice).

La interior, Toyota a amplasat un display deasupra volanului, plus un ecran generos pe consola centrală. Sistemul multimedia va permite update-uri de soft over the air.

Via Toyota

Adaugati comentariu