Toyota și Lexus au prezentat 15 noi modele electrice

Toyota și Lexus au decis să dezvăluie aproape toată gama viitoare de automobile electrice sub formă de concepte într-un singur eveniment.

Toyota a anunțat anterior că până în 2030 va lansa 30 de modele noi complet electrice. Și a uimit lumea auto, prezentând acum 15 dintre ele sub formă de concept car. Într-un singur eveniment, președintele companiei Toyota, Akio Toyoda, a arătat intențile celor două mărci în domeniul electrificării. Printre conceptele prezentate se numără inclusiv vehicule comerciale, sedanuri, SUV-uri și un supercar inspirat de modelul Lexus LFA.

Toyota și Lexus au prezentat 15 concepte electrice într-un singur eveniment

Dezvăluind o strategie îndrăzneață pentru cele două mărci de a vinde aproximativ 3,5 milioane de mașini electrice cu baterii până în 2030, Toyoda a explicat că „trebuie să reducem emisiile cât mai mult posibil, cât mai curând posibil”, iar mărcile vor „extinde opțiunile pentru vehicule neutre din punct de vedere al emisiilor”, care funcționează cu energie „curată”.

Compania japoneză a crescut seminficativ investițiile în dezvoltarea de baterii de la 500 miliarde yeni (3.8 miliarde euro) la 2 trilioane yeni (15.5 miliarde euro).

Revenind la gama de mașini electrice prezentate, președintele Akio Toyoda a început cu modelele ce poartă sigla bZ ce vor urma după deja lansatul SUV bZ4X. Acesta va fi urmat de un SUV compact, un SUV urban inspirat de modelul Aygo X, un sedan de clasă medie și un SUV electric full-size.

Pe lângă aceste modele ”cu preț rezonabil”, alte 11 concepte au fost prezentate ce includ mașini de oraș, modele off-road, un pick-up și chiar două supercaruri. Toyota nu a detaliat partea tehnică pentru fiecare concept prezentat.

Lexus va lansa primul său model electric în 2022: crossover-ul RZ. Acest SUV folosește platforma e-TNGA deja utilizată de modelele Toyota bZ4X și Subaru Solterra. Modelul RZ va fi urmat de un SUV mai mare din categoria actualului model Lexus RX, un sedan de dimensiunile modelului IS și un supercar electric.

via Toyota

Adaugati comentariu