Șoseaua Transalpina, rezervată în ultimii ani celor mai tari din fire, s-a transformat într-un drum modern care, într-o zi perfectă, te poate aduce dincolo de plafonul norilor.
Șoseaua Transalpina, cunoscută sub numele mai puțin spectaculos de DN67C, a fost inaugurată în 1935 de către regele Carol al II-lea. Următoarea intervenție majoră asupra acestei porțiuni de drum a avut loc în timpul celui de-al doilea Război Mondial, atunci când nemții l-au reabilitat pentru a transporta trupe dincolo Munții Parâng.
De atunci, ce-a mai înaltă șosea din România (2.145 m în Pasul Urdele), a fost lăsată aproape în paragină în principal din cauza lipsei fondurilor dar și a interesului logistic scăzut. Investițiile masive au început în 2009 atunci când statul a alocat 385 de milioane de euro pentru reabilitatea acestui drum. Lucrările au evoluat surprinzător de repede pentru o astfel de lucrare, iar azi Transalpina este finalizată în proporție de 98%.
Din București cea mai scurtă variantă către Novaci, localitatea de la care începe teoretic șoseaua, te poartă către Pitești după care spre Râmnicu Vâlcea. De aici nu ai decât să urmezi indicatoarele de Târgu Jiu și Novaci. Ultimul indicator de Novaci este destul de mic așa că e cazul să nu te grăbești prea tare. Vei sesiza imediat momentul în care vei intra pe asfaltul nou, de un negru impecabil, dar lipsit de benzile albe de demarcație.
Dacă lipsa albului care separă benzile nu este o problemă majoră, lipsa parapeților de protecție îi va pune serios pe gânduri pe cei care vor să forțeze câteva viraje (sau pe cei care vor circula pe aici noaptea). Până la Rânca, prima oprire care îți oferă posibilitatea de cazare, urcarea este destul de abruptă așa că cei care au motoare mici pe benzină au toate șansele să urce doar în prima treaptă a transmisiei.
În cazul meu unghiul abrupt nu a fost o problemă pentru ASX cu al său propulsor diesel de 1.8 l și 150 CP. Tracțiunea integrală te ajută, dar nu este obligatorie, iar eu personal am preferat să urc în modul 2WD al transmisiei pentru a nu consuma inutil motorină. În plus, priveliștea este atât de frumoasă încât nu ai nici un motiv real pentru a te grăbi. Până la Rânca ai câteva zone în care te poți opri să faci poze, din păcate populate de multe PET-uri și urme de grătare. Personal nu vă recomand oprirea la Rânca, prețurile sunt destul de mari și pe alocuri unele pensiuni au uitat cu totul definiția conceptului de turism.
Urcarea continuă până la altitudinea maximă de 2145 m, plafon la care ai toate șansele să te întâlnești cu nori răzleți. Atenție însă, la această altitudine vizibilitatea se poate schimba instant așa că e bine să nu te fure peisajul. Pedala de accelerație va lua o pauză bine meritată la coborâre atunci când frâna de picior își face treaba de minune când asfaltul este uscat. Pe asfalt umed e cazul să apelezi și la frâna de motor.
Dacă alegi să mergi în direcția Sebeș e cazul să știi că, pe alocuri, asfaltul se tran-sformă în macadam și lucrările te obligă să intri pe contrasens destul de des. Noroc că drumul nu este foarte circulat. Utilajele parcate din când în când pe marginea drumului aduc vești bune, se pare că pe viitor și această porțiune va fi modernizată, iar atunci drumul dintre Rânca și Sebeș va fi unul de maxim două ore. Pentru cazare vă recomand pensiunile din zona Sebeș sau Voineasa, dar cu rezervare în prealabil, în special pe perioada weekendului.
