Uber interzis într-un mare oraș din România!

Uber

O lovitură grea pentru Uber. O decizie a Curții de Apel le-a dat dreptate taximetriștilor. Astfel, serviciul de ridesharing va fi interzis la Cluj.

Procesul a fost intentat cu doi ani în urmă de către companiile de taxi, afectate de serviciul de ridesharing. Și instanța de fond dăduse o decizie în favoarea taximetriștilor, acuzând Uber de practici de concurență neloială.

Reprezentanții serviciului alternativ de mobilitate anunță că o primă analiză a Curții de Apel arată că parte a acțiunilor cerute de reclamanți a fost respinsă și că serviciul Uber nu este interzis la Cluj. Cu toate acestea, decizia a dispus încetarea activităților de suport direct pentru șoferii parteneri oferite de Uber Systems România.

Un protest împotriva acestor servicii de mobilitate a avut loc și în București, săptămâna trecută, când Piața Victoriei a fost blocată aproape o zi întreagă.

Uber intenționează să continue dialogul cu autoritățile, pentru ca serviciile oferite de astfel de companii să fie reglementate. Un proiect de lege în acest sens se află deja în dezbatere în Senat, iar Uber așteaptă o ordonanță de urgență în scurt timp.

Taximetriștii au aruncat cu ouă în șoferi în Piața Victoriei. Ce pedeapsă primesc?

“Decizia este dezamăgitoare, însă dorim să-i asigurăm pe pasagerii și pe șoferii parteneeri care se bazează pe Uber în Cluj că aplicația poate continua să funcționeze. Între timp, am schimbat modul în care operăm, iar în prezent, lucrăm doar cu operatori de transport autorizați”, anunță Uber.

În state precum Finlanda, Portugalia sau Cehia, au fost adoptate sau sunt în curs de adoptare reforme care deschid piața pentru noi alternative de mobilitate, cum ar fi aplicațiile de ridesharing.

 

 

 

Adaugati comentariu