Un Lotus Esprit condus de Margaret Thatcher, scos la vânzare

Exemplarul Lotus Esprit din 1981 este unul special, fiind deținut de fondatorul mărcii Lotus, Colin Chapman și condus de premierul Margaret Thatcher.

Un Lotus Esprit Series 3 ce a aparținut fondatorului mărcii britanice, Colin Chapman, este de vânzare la un dealer de automobile clasice din Londra.

Modelul a fost construit în februarie 1981, dar a fost înmatriculat abia în august fiind mașina personală a lui Colin Champam până la moartea acestuia din 1982. Exemplarul a mai fost condus de pilotul de Formula 1, Elio de Angelis și de premierul Marii Britanii de la acea vreme, Margaret Thatcher.

Lotus a construit acest exemplar conform specificațiilor date de Colin Chapman. Suspensia a fost modificată, garda la sol fiind mai mică, iar caroseria are o serie de elemente noi pentru a reduce zgomotul la vânt. Pe lista de echipamente mai apar aerul condiționat și servodirecția, dotări care nu erau disponibile pe modelele de serie.

Chapman era alergic, așa că și-a dotat mașina cu filtre pentru polen, dar și un sistem audio Panasonic montat pe plafon.

Motorul folosit este propulsorul turbo de 2.2 litri cu patru cilindri în line ce oferă 210 CP. De asemenea, este primul exemplar Lotus Esprit echipat cu jante BBS.

După ce a fost deținut chiar de uzină, Esprit-ul special a fost achiziționat de o serie de clienți privați, dar rulajul este minim, mașina având doar 11.000 mile parcurse.

Foto: Mark Donaldson

Via ams, motorclasic

Adaugati comentariu