Unde a dispărut papamobilul românesc? Dacia Duster înlocuită de un Isuzu D-Max

Papamobil Isuzu

Degeaba s-au entuziasmat românii că imaginile cu Dacia Duster papamobil vor face înconjurul lumii. Degeaba i-au construit un papamobil 100% românesc. Papa a mers astăzi la București cu un Logan și cu un Isuzu D-Max.

Dacia modificase Duster-ul la Mioveni anume pentru vizita Suveranului Pontif la București. Îi decupase plafonul, îi montase geamuri pe acoperiș, echipase scaunul din față cu un mâner de care să se țină Papa Francisc, pentru a nu fi din nou victima unui accident, așa cum s-a întâmplat în timpul vizitei Sanctității Sale în Columbia.

Dar în prima sa zi pe pământ românesc, Sanctitatea Sa nici nu a văzut mașina pe care o aprobase la Vatican, cu luni bune în urmă, în urma unei vizite a unei echipe delegate de Serviciul de Protecție și Pază. Este de așteptat ca Sfântul Părinte să folosească papamobilul construit la Pitești în cea de-a doua sa zi, în timpul vizitei la Șumuleu Ciuc.

La Aeroportul Henri Coandă, la scurt timp după aterizarea aeronavei care l-a adus de la Roma și după întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis, Papa s-a urcat într-o Dacia Logan de culoare bleumarin și a pornit spre Palatul Cotroceni. Tot pe bancheta din spate a aceluiași Logan a călătorit și spre Patriarhie. A părăsit Patriarhia urcându-se în Logan, în dreapta șoferului, un gest neobișnuit pentru Sanctitatea Sa.

Restul vizitei la București a fost continuat la bordul altui papamobil decât cel pregătit de autoritățile române. Este vorba despre un Isuzu D-Max, un pick-up care a suferit modificări ample și care adus la București special pentru Papa. Este vorba despre un pick-up de ultimă generație, cu cabină cu două locuri, în bena căruia s-a montat un scaun pentru Suveranul de la Vatican. Mașina a fost folosită de acesta și cu ocazia vizitei sale în Bulgaria.

Isuzu este una dintre puținele brand-uri acceptate de Sanctitatea Sa, care preferă mașinile modeste.

Adaugati comentariu