Uzina Ford Craiova renunță la o parte din angajații cu contracte pe perioadă determinată

Ford Craiova

Uzina Ford Craiova a anunțat că renunţă la o parte din angajaţii cu contracte pe perioadă determinată. Producătorul american motivează că ia această măsură din cauza condițiilor dificile pe pe piața auto create de criza medicală.

„Compania noastră revizuieşte constant nevoile de angajare pe baza cererii pieţei şi a eficienţei procesului de producţie. Având în vedere situaţia actuală a industriei în care operăm, confirmăm faptul că o parte dintre contractele individuale de muncă pe perioadă determinată ale unor angajaţi de la fabrica Ford din Craiova nu vor fi prelungite. Din raţiuni de confidenţialitate, nu putem furniza informaţii suplimentare”, a transmis purtătorul de cuvânt al fabricii Ford, Ana Maria Timiş, potrivit Agerpres.

Comunicatul lui Ford este curios deoarece în primul trimestru vânzările modelelor Ford Ecosport și Ford Puma produse la Craiova nu au scăzut.

Astfel, în primul trimestru al lui 2020, Ford a vândut în Europa 18.272 unități EcoSport și 18.713 unități Ford Puma, care cumulează în total 36.985 unități. Prin comparație, în același trimestru din 2019, Ford a vândut 31.596 unități Ford Ecosport.

După cum se observă, vânzările lui Ecosport s-au prăbușit cu 42% în primele 3 luni din 2020, modelul fiind deja destul de vechi însă scăderea înregistrată de Ecosport a fost compensată de noul Ford Puma și vânzările cumulate sunt mai mari cu 17%.

De aceea, anunțul lui Ford pare surprinzător dar poate americanii se gândesc că lunile următoare cererea va fi afectată în continuare. Vânzările europene înregistrează o ușoară creștere după dezastrul din lunile aprilie și mai cauzat de impunerea regulilor de carantină.

Fabrica Ford a reluat producţia de vehicule şi motoare la principalele sale uzine din Europa pe 4 mai când a fost reluată și producția la Craiova într-un singur schimb și cu jumătate din angajați.

Ford închisese fabrica de la Craiova pe 19 martie, din cauza epidemiei de coronavirus și trimisese în șomaj tehnic cei peste 6.000 angajați.

 

Adaugati comentariu