Vânzările BMW au scăzut cu 21% în primul trimestru în lume

vanzarile BMW

Vânzările BMW au scăzut cu 20,6% în primul trimestru în lume la 477.111 unități din cauza închiderii show-room-urilor.

BMW a anunțat că 80% din dealerii din Europa și 70% din cei din SUA s-au închis temporar din cauza epidemiei de coronavirus informează Automotive News.

Vânzările BMW au scăzut cu 20,1% la 411.809 unitîăți în timp ce vânzările Mini s-au redus cu 23,4% la 64.449 unități.
Și vânzările Rolls-Royce au scăzut cu 27% până la 853 unități.

În aceeași perioadă au fost vândute 30.692 modele electrificate (+13,9%) BMW și Mini.

Vânzările din Germania și Marea Britanie au scăzut dramatic în martie

În ceea ce privește vânzările pe regiuni, vânzările BMW în China au scăzut cu 30,9% până la 116.452 unități. În China, epidemia a început mai repede și a luat amploare în februarie.

În Europa și SUA unde efectele crizei medicale cauzată de coronavirus s-au resimțit ceva mai târziu, la începutul lui martie, scăderile au fost ceva mai mici.

În SUA s-au vândut 64.992 unități ceea ce reprezintă o reducere de 17,4%. În Europa vânzările s-au contractat cu 18,3% până la 220.812 unități

BMW are în plan să reia producția pe 20 aprilie și se preocupă să achiziționeze măști pentru personal. Ca și alți producători, BMW ia în calcul să își producă propriile echipamente de protecție.

Adaugati comentariu