Viitoarea Skoda Octavia apare în primul teaser video

Skoda Octavia

Mai puțin de o săptămână a rămas până la prezentarea oficială a viitoarei Skoda Octavia. Cehii încep numărătoarea inversă cu primul teaser video.

Într-un clip de numai 18 secunde, Skoda redă sumar liniile viitoarei Octavia. Se poate observa semnătura luminoasă nouă. Limuzina va veni cu faruri full-LED Matrix și stopuri cu tehnologie LED, dar și funcție Coming/Leaving Home.

Așa cum am văzut în fotografiile în care apare mașina camuflată, făcute publice de Skoda zilele trecute, grila radiatorului pare să ignore tendințele din industrie și să-și păstreze proporțiile. Se vor schimba ușor însă, dimensiunile mașinii, care va fi cu 3 centimetri mai lungă, ajungând acum la 4,70 metri. Și volumul portbagajului crește cu aproximativ 20 de litri. Rămâne identic, în schimb, ampatamentul modelului.

Nici gama de motorizare nu va suferi modificări majore. O unitate turbo de 1.0 litru cu trei cilindri și motorul turbo de 1,5 litri cu patru cilindri vor alcătui gama versiunilor pe benzină, în timp ce clienții care preferă dieselul, vor putea alege dintre Octavia cu motor de 1,6 litri cu 116 cai putere și cea cu motor de 2,0 litri cu 150 sau 184 de cai putere.

Apar în gamă și versiuni mild hybrid, și plug-in hybrid. Mai multe despre acestea, puteți citi AICI >>>

Viitoarea Skoda Octavia va fi dezvăluită pe 11 octombrie în cadrul unui eveniment care va avea loc la Praga. Prima versiune care va fi prezentată va fi versiunea combi, aceasta fiind urmată la scurt timp de liftback.

 

Adaugati comentariu