Viitorul Seat Ibiza: în urmărirea lui Leon




Seat Ibiza 2017

A cincea generaţie Seat Ibiza trebuie să devină al treilea pilon solid în reconstrucţia lui Seat după bestsellerul Leon şi SUV-ul Ateca. Din vara lui 2017, noua Seat Ibiza inaugurează o nouă platformă în Grupul VW.

Tendinţa ascendentă a lui Seat pare să confirme aforismul lui Friedrich Nietzsche: „Ce nu te omoară, te face mai puternic”. Pentru că în ultimii ani marca spaniolă a fost tot timpul sub presiune. Dar spaniolii au învăţat să supravieţuiască în acest mediu şi au reuşit să transforme situaţiile critice în momente favorabile.
Trei piloni
Seat are o forţă spirituală care se materializează cu fiecare nou produs lansat. Atât Leon, lansat în 2012 cât şi noul Ateca, lansat în această vară, încearcă să schimbe imaginea unei mărci aflată în dificultate, prinsă între bilanţuri financiare care doar de curând au devenit pozitive (profit record de 137 milioane euro în primele nouă luni din 2016) şi ameninţarea perenă de a fi abandonată de „mama” VW. Cu ocazia declanşării scandalului Dieselgate anul trecut a existat atunci chiar şi o ştire neconfirmată că VW ar fi dorit să renunţe la Seat în efortul de a reduce costurile. Dar valul a trecut şi de la VW au venit primele semne clare de încredere în marca spaniolă: o investiţie confirmată de 4,2 miliarde euro în ciuda scandalului Dieselgate şi numirea lui Luca de Meo la conducerea brandului spaniol. Principala ţintă a lui De Meo este repoziţionarea brandului spaniol dintr-unul sportiv într-unul de masă pentru a lărgi aria de clienţi potenţiali. Iar această repoziţionare ar fi extrem de utilă şi pentru a cincea generaţie Ibiza, care trebuie să devină al treilea pilon al mărcii alături de Leon şi Ateca.

Seat Ibiza 2017
Ibiza se va prezenta la Salonul de la Geneva în martie 2017 şi va fi disponibilă din vară. Linia de design şi proporţiile vor fi inspirate de la Leon, care a devenit bestseller-ul mărcii. Spre deosebire de sora mai mare Leon, se pare că Ibiza va renunţa, la fel ca şi Renault Clio, la versiunea cu trei portiere, care nu a fost foarte cerută de clientelă. În schimb, au primit undă verde breakul şi versiunea sportivă Cupra, ambele aşteptate în viitor. Alături de acestea, Seat va oferi în premieră un SUV de clasă mică, ce se va numi Arona și care se va plasa sub Ateca şi va ataca Captur&2008.
Noua Ibiza va creşte uşor în dimensiuni, de la 4,04 la 4,10 metri, ceea ce va fi şi în beneficiul spaţiului interior. Creşterea uşoară a dimensiunilor are legătură şi cu noua platformă. VW a reuşit să creeze o versiune modificată a platformei MQB numită MQB A0 care va fi utilizată pentru toate modelele de clasă mică ale grupului VW, Ibiza fiind primul model care va beneficia de această platformă modernă, înaintea celei de-a şasea generaţii VW Polo, aşteptată la finalul lui 2017. Ca şi în cazul MQB, platforma MQB A0 va oferi mai multă flexibilitate şi numeroase avantaje printre care o masă mai redusă şi o dinamică superioară. Şi sub capotă se vor petrece schimbări. Pe lângă motorul de bază pe benzină de 1 litru în trei cilindri, Seat va beneficia de noi motoare diesel şi pe benzină de 1,5 litri cu patru cilindri.
Noul diesel de 1,5 litri va înlocui motorul actual de 1,4 litri şi va debuta sub capota lui VW Golf luna aceasta, urmând să fie disponibil şi pe Ibiza. Ulterior, în cursul lui 2017, va urma un motor pe benzină turbo cu aceeaşi cilindree.
De asemenea, noua Ibiza va beneficia de avantajele noii platforme modulare MQB A0 şi în ceea ce priveşte sistemele de asistenţă şi conectivitatea, considerate cruciale în strategia de produs a lui Seat.

 

Seat Ibiza 1993

În 1984, prima generaţie Ibiza a avut un dublu rol: a fost primul model “made by Seat” şi în al doilea rând a marcat sfârşitul parteneriatului de 30 de ani cu Fiat. Totuşi, prima generație Ibiza se baza pe Seat Ronda, care utiliza în fapt platforma lui Fiat Ritmo, iar designul era semnat de Italdesign aparţinând lui Giugiaro. În același timp, Ibiza a fost o maşină cosmoplită pentru că motoarele şi cutiile de viteze erau dezvoltate de Porsche, iar de pregătirea industrializării s-au ocupat germanii de la Karmann. De altfel, Ibiza a avut o campanie de reclamă care marşa pe ideea “stil italian şi motoare germane”. Primele trei generaţii Ibiza au avut un succes uriaş. Prima generaţie s-a vândut în 1.342.000 exemplare, a doua (1993-2002) în puţin peste 1 milion de exemplare, iar a treia (2002-2007) s-a apropiat de cifra de 1,1 milioane exemplare.

Adaugati comentariu