Volkswagen a decis țara pentru noua sa uzină. România a fost tăiată de pe listă

uzină Volkswagen Skoda

România a ieșit definitiv din calculele Grupului Volkswagen. În căutare de locație pentru următoarea uzină, în sud-estul Europei, Consiliul de Supraveghere al grupului auto a ales Turcia.

Informația a fost făcută publică de Automobilwoche, versiunea în limba germană a publicației Automotive News Europe, care citează surse din interiorul companiei. Un factor decisiv a fost insistența guvernului qatarez, care deține, de aproape un deceniu, 17% din acțiunile grupului.

La noul centru de producție, aflat pe coasta vestică, în apropierea orașului Izmir, Grupul Volkswagen va construi modele VW, Skoda și SEAT. Activitatea în cadrul uzinei multi-brand este programată să demareze în 2022 sau 2023.

Pe porțile uzinei din Turcia vor ieși anual 350.000 de mașini, printre care SUV-urile compacte Karoq de la Skoda și Ateca de la SEAT. Astfel, uzinele Skoda din Republica Cehă, nu vor mai fi nevoite să lucreze în trei schimburi, cum o fac la ora actuală. CEO-ul constructorului ceh Bernhard Maier declara, în luna martie a acestui an, că Skoda ar fi vândut anul trecut cu 100.000 de mașini mai mult dacă avea capacitatea de a le construi.

Bulgaria a fost varianta de rezervă pentru viitoarea uzină a grupului auto, în timp ce România și Serbia nu au ajuns nici pe lista scurtă, după ce numele lor a fost luat în calcul în primăvara acestui an.

Adaugati comentariu