Volkswagen CC Concept, alter-ego-ul sportiv al lui Passat

Volkswagen aduce la Geneva conceptul viitorului Passat CC, alter-ego-ul sportiv al noii generații a limuzinei germane. Versiunea de serie va sosi pe piață în 2016.

Liniile seducătoare ale conceptului ascund, așa cum era de așteptat, versatila platformă modulară MQB, pepiniera întregii game de modele de segment C și D din panoplia grupului Volkswagen. Gama de motorizări și întreaga colecție de sisteme de asistență și entertainment prezente pe cea de-a opta iterație Passat vor fi preluate, fără îndoială, și de noul CC.

Titulatura Passat a fost eliminată din denumirea modelului CC odată cu facelift-ul generației anterioare, iar tradiția se pare că va fi păstrată și în cazul noului model.

passat-cc-3

Primele schițe oficiale dezvăluie o caroserie cu design atletic și o linie mediană puternică ce accentuează aerul de coupe al mașinii. Aripile evazate și posteriorul puternic rotunjit, completează, alături de farurile subțiri cu LED-uri, imaginea sportivă a conceptului pregătit pentru Salonul de la Geneva.

Noul coupe cu patru uși de clasă medie al constructorului din Wolfsburg va deveni un model global, gândit ca o alternativă sportivă și ceva mai accesibilă la Audi A5 Sportback și Mercedes CLS.

Adaugati comentariu