Volkswagen ID.6: primele imagini neoficiale dezvăluite în China

volkswagen-id.6 -autoexpert.ro

Primele imagini neoficiale cu modelul electric Volkswagen ID.6 au fost dezvăluite pe un site guvernamental din China, modelul fiind aprobat pentru producție în țara asiatică.

Cel mai mare SUV electric din familia ID a fost dezvăluit înainte de lansarea oficială pe un site din China. Ca de obicei, înainte ca un model nou să intre în producție în China, imaginile sunt publicate pe siteul Ministerului Industriei din țara asiatică.

VW ID.6 va avea șapte locuri

Viitorul Volkswagen ID.6 este semnificativ mai mare față de SUV-ul ID.4, dar folosește tot platforma modulară MEB. Modelul ID.6 preia o serie de elemente de la conceptul I.D. Roomzz prezentat în 2019 la Salonul Auto de la Shanghai. Acesta va primi și el o versiune de serie dedicată exclusiv pieței din China.

Conceptul de la Shanghai folosea două motoarele electrice cu o putere totală de 306 CP. Pentru stocarea energiei electrice era folosită o baterie de 82 kWh ce îi oferă o autonomie de 450 kiloometri (WLTP). Conceptul ID Roomzz poate accelera de la 0 la 100 km/oră în 6.6 secunde, iar viteza maximă este de 180km/oră.

volkswagen-id.6 - autoexpert.ro

VW ID.6 va avea șapte locuri, dar încă nu știm ce capacitate va avea bateria folosită. Din datele tehnice publicate pe site-ul chinez rezultă că modelul ID.6 va avea o viteză de top de 160 km/oră și o putere de 204 CP.

Modelul are 4.876 mm lungime, 1.848 mm lățime și 1.680 mm înălțime. Ampatamentul este de 2.965 mm.

Via Insideevs

Adaugati comentariu