Volkswagen Taigo: un nou SUV coupe va fi lansat la finalul anului 2021

Volkswagen anunță oficial un noul SUV Coupe de clasă mică numit Taigo ce va fi adăugat în gama europeană de modele spre finalului lui 2021.

Bazat pe modelul Volkswagen Nivus ce este comercializat pe piața din Brazilia, noul VW Taigo va fi adăugat în gama europeană spre finalul anului. Volkswagen Taigo este SUV coupe de clasă mică și va fi fabricat la uzina grupului VW din Pamplona, Spania.

Volkswagen Taigo

Volkswagen a publicat doar o serie de schițe de design cu noul său model, fără a dar informații tehnice suplimentare. Volkswagen Taigo va folosi motorizări TSI pe benzină, iar farurile LED vor fi oferite în standard. La interior va exista planșă de bord digitală și elemente cel mai probabil preluate de la modelul Nivus.

VW Nivus este construit pe platforma MQB A0 utilizată și pentru alte hatch-uri și SUV-uri de clasă mică ale grupului VW precum Seat Arona, VW T-Cross, VW Polo sau Seat Ibiza. Modelul comercializat în Brazilia folosește propulsorul cu trei cilindri 200 TSI ce livrează 128 CP și 200 Nm. Cu 4.266 mm lungime, 1.757 mm lățime și 1.493 mm înălțime, VW Nivus este chiar mai lung cu 32 mm decât VW T-Roc.

Inițial, s-a vehiculat ca denumire pentru modelul european T-Cross Coupe, dar Volkswagen a optat pentru un nume complet nou.

Via Volkswagen

Adaugati comentariu