VW – model cu hidrogen cu autonomie 2000 km

A doua generație Volkswagen Phaeton D2 autoexpert.ro

Un set de patente depuse de VW trădează pregătirea unui sistem de propulsie cu hidrogen. Acesta va avea o autonomie de până la 2000 km.

Cererea de brevetare a fost depusă la Oficiul German în 2021. Proiectul a fost înaintat în comun de VW și Kraftwerk Tubes în iulie, anul trecut. Totuși, abia acum a ieșit la iveală. Elementul-cheie al sistemului este o membrană ceramică. Conform directorului executiv Kraftwerk Tubes, Sascha Kühn, fix această membrană reprezintă ”marea diferență”.

Avantajele membranei ce asigură autonomie 2000 km

“Avantajul soluției noastre este că poate fi produsă mult mai ieftin decât pilele de combustie cu polimeri și nu necesită niciun fel de platină”, a spus el.

Această membrană mai are câteva avantaje. Nu trebuie umezită în timpul funcționării. Astfel, iarna, când temperaturile sunt negative, nu există pericolul înghețării. De asemenea, nu se produce mucegai pe suprafața sa în zonele cu umiditate ridicată. Și nu sunt probleme cu uscarea sa la temperaturi mari, pentru că, oricum, ea funcționează… uscată.

În sfârșit, membrana generează căldură în funcționare. Aceasta poate fi folosită la încălzirea bateriilor și la funcționarea climatizării. Astfel, crește eficiența sistemului. Rezultatul – vehiculul ar putea avea o autonomie de până la 2000 km, cu costuri de producție mai mici.

Hidrogen autonomie 2000 km autoexpert.ro

Această membrană nu va fi, însă, utilizată exclusiv de VW.

“Indiferent de producător, obiectivul este ca tehnologia noastră să fie lansată într-un vehicul de serie până în 2026. Vorbim despre un volum de 10.000 de vehicule, repartizate între mai mulți producători auto”, a completat Kühn.

Anterior, fostul CEO Volkswagen, Herbert Diess, scrisese pe Twitter că ”mașina cu hidrogen a dovedit că NU este soluția pentru climă”. Acum, Volkswagen a schimbat direcția, dezvoltând FIX un astfel de motor.

➡ Acesta este cartușul cu hidrogen de la Toyota! 💡

Totuși, Grupul Volkswagen nu este la primul vehicul cu pile de combustie. La jumătatea deceniului trecut, a mai produs VW Golf și Jetta HyMotion și Audi A7 h-tron.

via Autocar

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Mercedes G-Class electric AutoExpert

Mercedes a prezentat noul G-Class electric

Mercedes-Benz a ales Salonul Auto de la Beijing pentru a prezenta primul G-Class electric din istorie. Renunțând la acronimul EQG folosit pentru

Lexus RX 500h AutoExpert

Test Lexus RX 500h

Într-un segment al SUV-urilor de lux dominat de modele germane, Lexus RX își face simțită prezența. Timp de aproape 25 de ani,

Scroll to Top