ACAROM: Participare susţinută de stat la două târguri internaţionale

ACAROM a anunţat că a solicitat Ministerului Economiei şi Consiliului de Export includerea, în programul pe 2018, a două târguri internaţionale dedicate sectorului auto, astfel că participarea companiilor sub pavilion naţional va fi suportată de la bugetul de stat.

Cele două târguri sunt Automechanika Frankfurt – Germania (11-15 septembrie 2018) , perioada depunere
dosare 11 martie – 1 mai 2018 şi Automechanika Shanghai – China (decembrie 2018).

Potrivit ACAROM, participarea companiilor membre la aceste manifestari, în cadrul unui pavilion naţional,
implica respectarea unor cerinţe precum:
– participanţii trebuie să desfăşoare activităţi de producţie (codul CAEN trebuie să fie unul de producţie –
conform HG 296/2007),
– firmele participante trebuie să aibă în obiectul de activitate operaţiuni de export,
– dacă există un brand şi o marcă proprie, acestea trebuie să fie înregistrate la OSIM pe numele firmei care
depune cererea de înscriere şi se vor menţiona în cererea de înscriere; în cazul în care nu există un brand şi o
marcă proprie este necesară prezentarea nomenclatorului de produse.

ACAROM reaminteşte companiilor interesate că, totodată, condiţiile de participare, stipulate în H.G.
296/2007 privind Programul de promovare a exporturilor prin instrumentul participare la tîrguri şi
expoziţii internaţionale sunt:

  • decontarea cotei de 50% din contravaloarea cheltuielilor de transport, cazare, asigurarea medicală, pe
    perioada târgului, pentru un delegat de firmă şi integral a cheltuielilor de transport, formalităţi şi taxe
    vamale, manipulări şi depozitare pentru mostrele expediate în regim de export temporar;
  • cheltuielile efectuate pentru organizarea standului la târg, se suporta integral de la bugetul de stat.

 

Adaugati comentariu