Audi i-a reziliat contractul șefului arestat, Rupert Stadler

Rupert Stadler

Audi a decis să se despartă de șeful arestat, Ruper Stadler, și să-i rezilieze contractul celui care a fost CEO-ul companiei și președinte al Consiliului de Administrație. Stadler fusese doar suspendat din funcție după arestarea sa în cazul Dieselgate.

Decizia are efect imediat, pentru că, spun oficialii Grupului Volkswagen, Stadler se află acum în imposibilitatea de a-și mai îndeplini atribuțiile de CEO, fiind ocupat cu pregătirea apărării sale în instanță. Oficialului german i s-a acordat însă, prezumția de nevinovăție la începutul anchetei, așa că Audi a decis atunci să-l păstreze în funcție.

Surse neoficiale anunță că Stadler, în vârstă de 55 de ani, va primi o compensație financiară în schimbul demiterii sale din conducerea Audi.

Rupert Stadler 2

Dieselgate – Șeful Audi a fost arestat

Fostul CEO de la Audi este, la ora actuală, anchetat de autoritățile germane, alături de alți oficiali de rang înalt ai Grupului Volkswagen. Acesta este acuzat că nu a luat nicio măsură imediată pentru a împiedica livrarea în Europa a mașinilor suspectate că ar fi avut montate dispozitive de trucare a emisiilor, începând cu sfârșitul anului 2015, atunci când a izbucnit scandalul. Aproximativ 11 milioane de vehicule ale grupului auto german fac obiectul acestui caz.

Ales interimar pentru funcția de președinte al Consiliului de Administrație de la Audi, olandezul Abraham Schot, în vârstă de 57 de ani, ar putea deveni astfel titular al postului.

Adaugati comentariu