Aurus Senat Cabrio – Aceasta e mașina de paradă a lui Vladimir Putin

Aurus Senat Cabrio Vladimir Putin (2)

Aurus Senat Cabrio, primul automobile premium construit în Rusia, a fost dezvăluit. Doi ani au lucrat rușii la această mașină. Vladimir Putin va folosi această mașină pentru defilarea care va avea loc pe străzile Moscovei pe 9 mai, la Parada Victoriei.

Mașina, care își va face debutul public săptămâna viitoare, în Piața Roșie, are la bază platforma EMP dezvoltată de centrul de producție NAMI și este pusă în mișcare de un sistem hibrid care integrează un motor V8 biturbo de 4,4 litri și un motor electric, pentur un total de 598 de cai putere. O transmisie automată cu nouă rapoarte expediază puterea către toate cele patru roți.

Aurus Senat Cabrio Vladimir Putin (1)

3,5 tone cântărește decapotabila care ajunge de la 0 la 100 km/h în doar 6 secunde.

Vladimir Putin are o mașină mai ieftină decât Duster!

Spre deosebire de limuzina pe care Vladimir Putin o folosește în mod obișnuit, Aurus Senat Cabiro are două portiere lungi în loc de patru, un ampatament mai scurt, o podea ranforsată, o suspensie mai soft, pentru a asigura confortul necesar liderului rus, dar și o gardă la sol redusă cu 20 de milimetri. Există la bord și un mod “Ceremonial”, special pentru parade, care limitează viteza de rulare la 20 km/h.

Aurus Senat Cabrio Vladimir Putin (5)

Scaunul pasagerului din dreapta este înlocuit de o stație de amplificare. Producătorul nu oferă informații referitoare la acoperișul textil, dar acesta ar putea integra straturi de protecție speciale pentru șeful de stat.

Trei astfel de exemplare au fost construite. După limuzina prezentată anul trecut și decapotabila dezvăluită acum, urmează un monovolum și un SUV. Toate cele patru vor intra și în producția de serie. Sedanul este deja disponibil pentru comandă.

Aurus Senat Cabrio Vladimir Putin (4)

Adaugati comentariu