Noutati auto

Noul BMW iX3 debutează oficial în România la Muzeul de Artă Recentă

BMW a prezentat în avanpremieră noul BMW iX3 în România, la doar câteva săptămâni distanță de debutul său mondial în cadrul Salonului Auto de la München. Evenimentul a fost marcat la la Muzeul de Artă Recentă (MARe) din București.

Prezentarea a coincis cu inaugurarea primei expoziții personale a artistului Dumitru Gorzo la MARe, într-un spațiu transformat complet pentru ocazie. Momentul a fost completat de o interpretare specială a „Marșului BMW”, compus în 1930 de Frank Anatol, în versiunea violonistului Theodor Andreescu. De asemenea, aceeași seară și-a bucurat invitații cu premierea cărții Driven, tipărită în ediție limitată, care celebrează rodul muncii celor mai buni fotografi specializați în automotive din România. Așadar, programul a subliniat tradiția de peste jumătate de secol a mărcii BMW în susținerea inițiativelor culturale.

Noul BMW iX3 50 xDrive va fi disponibil în România la un preț de 65.461 euro cu TVA (54.100 euro fără TVA). Modelul oferă o autonomie de peste 800 km conform WLTP, o putere maximă de 469 CP și capacitatea de a încărca până la 372 km în doar 10 minute, la o putere de până la 400 kW.

Interesul pentru model este deja semnificativ, cu aproape jumătate de an înaintea lansării oficiale pe piață, BMW iX3 a înregistrat câteva zeci de comenzi ferme, devenind cel mai bine primit model electric BMW din România.

BMW iX3 este primul model din noua generație de automobile complet electrice dezvoltate sub umbrela Neue Klasse, proiect care marchează o transformare profundă a mărcii. Prin iX3 și proiectul Neue Klasse, BMW pregătește lansarea a 40 de modele noi și actualizate până în 2027.

Noua platformă aduce sistemul de propulsie Gen6, cu arhitectură de 800 V și baterii „cell-to-pack”, care contribuie la performanțe superioare și eficiență crescută. Modelul integrează și cele mai recente evoluții în domeniul electronicii de bord, cu o arhitectură bazată pe patru computere ECU dedicate („superbrains”), capabile să gestioneze toate funcțiile automobilului, inclusiv condusul autonom, confortul și dinamica, ce ajută la eliminarea a circa 600 de metri de cablaje.

De asemenea, BMW iX3 introduce noul Panoramic Vision Display, un sistem de proiecție pe întreaga lățime a parbrizului, alături de un ecran central trapezoidal, un head-up display cu funcționalitate 3D și cea mai recentă versiune a sistemului de operare BMW iDrive.

Pe plan ecologic, iX3 se distinge printr-o amprentă de carbon de doar 13,5 tone CO₂e în procesul de producție, comparabilă cu cea a modelelor convenționale, obținută și prin utilizarea extinsă a materialelor reciclate: o treime din totalul vehiculului, respectiv până la 50% în cazul acumulatorului de înaltă tensiune.

 

Christian Bart

Leave a Comment

*

Scuterul care-și scoate singur banii – fără permis, cu costuri sub 5 lei la 80 km

Se știe deja că scuterele sunt printre cele mai eficiente mijloace de transport urban, iar…

3 ore

Peste 120 de ani de inovație în controlul mișcării: moștenirea CDC de la ZF și viitorul mobilității cu sMOTION

Istoria mobilității europene a fost modelată de pionieri ale căror idei au schimbat profund siguranța,…

6 zile

Test BMW iX3: Neue Klasse pentru viitor

BMW iX3 propune schimbări din temelie pentru mașinile electrice, dar în primul rând își dorește…

o săptămână

Iată finalistele Best Electric Car in Romania 2026

Juriul, format din jurnaliști auto și vloggeri, a stabilit cele opt finaliste ale concursului Best…

o săptămână

Renault 4 JP4x4 Concept va avea premierea pe 18 mai

Renault 4 JP4x4 Concept va fi prezentat, în premieră, pe 18 mai, la standul Renault…

o săptămână

Maserati GT2 Stradale, în România

Frumusețea asta de GT2 Stradale nu te îmbată cu mirajele electrificării sau tracțiunii integrale, ci…

o săptămână