BMW România s-a adaptat rapid crizei cauzate de epidemia de coronavirus

Dr. Josef Reiter BMW Romania Rabla Plus

BMW România s-a adaptat rapid crizei cauzate de epidemia de coronavirus și a găsit soluții pentru ca activitatea curentă să nu fie afectată.

Vânzările BMW în România au fost foarte puțin afectate de criza cauzată de epidemia de coronavirus. În primele trei luni ale lui 2020, BMW a vândut 622 unități, cu doar6,6% mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut. Dintre acestea 585 au fost BMW (-4,2%) și 37 Mini (-27,5%).

În schimb, au crescut substanțial vânzările de motociclete BMW cu 40% la 120 de unități.
Pentru motociclete, BMW are o ofertă de vânzare foarte atractivă cu 10% avans, finanțare pe 4 ani și garantare a valorii de reziduale de 52%.

În curând se va lansa noul chopper BMW R18 pentru care există deja 27 precomenzi.

Revenind la segmentul auto, BMW pune accent pe modelele electrificate.
Anul trecut, modelele electrificate BMW 225 xe Active Tourer,330e, 530e, 740e și Mini Cooper SE Countryman au primit baterii noi mai mari.

Apoi, în noiembrie 2019 s-au lansat BMW X5 xDrive45e, în ianuarie a urmat BMW X3 xDrive30e, iar în martie BMW X1 xDrive25e și Mini Cooper SE.

În vară, gama Plug-In Hybrid se va completa cu BMW 330e Touring și 330e xDrive și cu X2 xDrive 25e.

Dr.Josef Reiter, noul director general BMW România, a declarat că 20% din cota de mașini alocată pentru Rabla Plus a fost deja epuizată.

În această perioadă de carantină, BMW a continuat să înregistreze o activitate susținută pe configuratorul online, peste 6.000 oameni configurând o mașină pe săptămână. Cifra este reprezentativă, chiar dacă este cu 30% mai mică decât într-o perioadă obișnuită.

BMW România a venit în întâmpinarea clienților cu diverse facilități care să asigure distanțarea socială.

Pentru operațiunea de service BMW asigură predarea și preluarea mașinii fără contact uman. După efectuarea operațiunilor de service, mașina se predă înapoi dezinfectată și curățată.

Înmatriculări martie 2020 în România 

Pentru vânzări, clienții au la dispoziție configuratorul online sau pot cumpăra mașini noi de stoc cu un discount de până la 6%: BMW Seria 1, Seria2, Serria 3, Seria 4, Seria 7, Seria 8, X1, X3, X4 și modelele M.

Josef Reiter nu a dorit să comenteze prea mult privind planul de vânzări din cauza situație incerte cauzate de epidemia de coronavirus dar a anunțat că termenele de livrare nu sunt afectate și că planul de lansări de modele noi nu s-a lansat, noul BMW Seria 4 urmând să debuteze anul acesta.

În prezent, toți dealerii BMW din România funcționează la capacitate normală cu excepția a doi delaeri din Tg.Mureș și Satu Mare care sunt închiși dar răspund online dacă există cerere din partea clienților.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top