Uneori, când plecăm la un drum lung, vom fi obligaţi de împrejurări să ne deplasăm și pe timpul nopţii.
Cauzele ce pot determina accidentele nocturne sunt: oboseala, care apare datorită prelungirii activităţilor din timpulzilei, viteza neadaptată în condiţii de lumină scăzută, consumul de alcool sau alte substanţe (medicamente sau droguri) și problemele legate de vizibilitate (iluminatul deficitar pe carosabil, scăderea fluxului luminos al propriilor faruri, orbirea datorită luminilor, scăderea capacităţii vizuale la toate persoanele pe timp de noapte, darmai ales scăderea acuităţii vizuale la persoanele în vârstă etc).
Renault 4 JP4x4 Concept va fi prezentat, în premieră, pe 18 mai, la standul Renault…
Frumusețea asta de GT2 Stradale nu te îmbată cu mirajele electrificării sau tracțiunii integrale, ci…
Nu vorbesc fluent limba germană și nici Audi Q5 nu știe limba română, dar, cumva,…
Prima pagină din istoria companiei Chery Automobile se scrie în 1997, în orașul Wuhu, provincia…
În Asia, Toyota Coaster reprezintă unul dintre cele mai longevive și respectate modele din segmentul…
Bucureștiul devine, în această vară, parte a inițiativei globale Mercedes-Benz Studio, un concept internațional lansat…