Ce mașini electrice au cumpărat românii în acest an

Noul Renault ZOE Z.E. 50 - R135

Deși piața auto locală a început anul 2020 pe minus, înmatriculările de autoturisme electrificate au continuat să crească. Vezi mai jos ce mașini electrice au cumpărat românii în acest an.

În primele două luni ale anului au fost înmatriculate în țara noastră 231 de autoturisme electrice. Față de lunile ianuarie și februarie 2019, când s-au înmatriculat 141 de mașini electrice, creșterea este de peste 60%. Un rezultat foarte bun față de piața totală, care a scăzut cu aproape 20% în primele două luni.

Când vine vorba de preferințe, Renault ocupă detașat primul loc, cu 96 de unități. Francezii sunt urmați de trei mărci cu performanțe aproape similare: BMW (31), Nissan (30) și Volkswagen (30). Vezi mai jos ce mașini electrice au cumpărat românii în acest an.

Mașini electrice – 231 (+63,8%)
Renault Zoe 96
BMW i3 31
Nissan Leaf 29
VW e-Golf 24
Smart Forfour 13
Hyundai Ioniq 10
VW e-up! 6
smart EQ fortwo 6
Jaguar I-Pace 5
Audi e-tron 3
Mercedes EQC 3
Tesla Model 3 3
Hyundai Kona 1
Nissan NV200 1

O creștere și mai mare, de peste 100%, a înregistrat segmentul de autoturisme hibrid plug-in, în primul rând datorită apariției unor modele noi. În lunile ianuarie și februarie s-au înmatriculat în România 115 autoturisme PHEV. Lider al segmentului în primele două luni este BMW (33 de unități), urmat de Porsche (16), Mitsubishi (13), Volvo (13) și Hyundai (12).

În schimb, segmentul de autoturisme hibrid a înregistrat o creștere minimă, de 3,3% în primele luni ale anului. S-au înmatriculat în total 913 unități HEV, Toyota fiind în continuare lider incontestabil (720). Urmează Lexus (47), Honda (36), Suzuki (30) și Volvo (23).

Adaugati comentariu