Cum va arăta familia ID de la VW

Scandalul Dieselgate a grăbit începutul erei electrice la VW. Pe baza platformei MEB care stă la baza revoluționarului VW ID.,VW va dezvolta încă cel puțin cinci modele. Iată care sunt și când vor apărea pe piață.

Platforma MEB este foarte flexibilă, suportând mai multe tipuri de baterii și de motoare. Versiunea de bază va avea motor spate și o baterie de circa 48 kW. Versiunile mai scumpe vor avea baterii de peste 60 kW și două motoare electrice, câte unul la fiecare punte.

VW ID.3

Primul este VW ID. prezentat în toamna lui 2016 la Salonul de la Paris și care se va numi ID3. Precomenzile încep pe 8 mai care poate fi considerată data de început a revoluției electrice la VW. Cine dorește să se înscrie pe lista de clienți trebuie să achite taxa de rezervare de 1.000 euro.

Prezentarea modelului final va avea loc la Salonul de la Frankfurt, iar livrările vor începe în ianuarie 2020 cu versiunea limitată First Edition diosponibilă în 30.000 exemplare. ID3 va avea 4,25 metri lungime, cu 15 cm mai mult decât primul concept ID fiind astfel la fel de mare ca un VW Golf.

VW ID CroZZ

Este un SUV compact de gabaritul lui Tiguan care va fi disponibil din 2020. A fost prezentat la Salonul de la Shanghai în aprilie 2017 urmat apoi de o a doua versiune ID CroZZ II la Salonul de la Frankfurt în septembrie 2017. VW ID CroZZ este propulsat de motorizarea de top cu două motoare electrice care furnizează 306 CP în total. Autonomia anunțată este de 500 km NEDC.

VW ID RoomZZ

VW ID RoomZZ este un SUV de clasă mare de formatul lui VW Touareg, cu șase locuri dispuse pe trei rânduri de scaune și va fi disponibil din 2021 pentru piața chineză. Măsoară 4,91 metri lungime, 1,89 metri lățime și 1,76 metri înălțime.

Propulsia este asigurată de aceeași combinație de motoare ca și la ID CroZZ ansamblul având o putere totală de 306 CP. Bateria de 82 kWh promite o autonomie WLTP de 450 km. ID RoomZZ se va putea conduce autonom de nivelul 4 oferind mai multe moduri de rulare: ID Drive (șoferul e responsabil de pilotaj), ID Pilot sau ID Pilot Relax, când electronica preia controlul.

VW ID Buzz

Este urmasul faimosului VW Bulli, fiind așteptat de cei care apreciază spiritul de aventură și călătorii. Cu o lungime de aproape 5 metri, ID BuZZ se va lansa în 2022 fiind noul van al viitorului. Construit tot pe platforma MEB, va dispune de o putere totală de 374 CP obținuți din două motoare electrice. Bateria promite o autonomie NEDC de 600 km.
VW ID ViZZIon

VW ID ViZZion este un coupe cu 4 usi de circa 4,50-4,60 metri și va fi disponibil din 2023. Până în 2025 va putea fi condus și în mod autonom de nivel 5, adică va avea și o versiune fără volan. Propulsia este asigurată ca și la ID CroZZ de două motoare electrice care livrează în total 306 CP, autonomie promisă fiind de 66 km NEDC.

Razvan Magureanu

Leave a Comment

*

Piața auto a scăzut cu peste 33% în ianuarie 2026

Raportul ACAROM cu privire la înmatriculările de mașini noi din România arată că, în ianuarie…

6 ore

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

3 zile

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

3 zile

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

4 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

4 zile

Rezultatele comerciale Toyota pentru 2025 confirmă poziția de lider mondial

Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…

4 zile