Industrie auto

După Stellantis, și Volvo părăsește ACEA

Asociația Constructorilor Europeni de Automobile trece prin momente dificile. După grupul Stellantis, și Volvo a anunțat părăsirea organizației.

Presiunea tot mai mare exercitată de trecerea costisitoare la mașini electrice, precum și aparenta cedare a Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) în fața măsurilor tot mai restrictive ale politicienilor de la Bruxelles par să fi creat mari probleme în interiorul organizației.

La mai puțin de o lună după ce grupul Stellantis a confirmat că va părăsi ACEA, și cei de la Volvo își anunță retragerea din Asociație până la finalul anului în curs.

Oficialii producătorului auto suedez, care își propun să asambleze doar mașini electrice începând cu 2030, au menționat că strategia de sustenabilitate a Volvo „nu este pe deplin aliniată cu cea a ACEA”, adăugând și că „deocamdată este mai bine să mergem pe căi diferite”.

Pe 14 iunie, într-un comunicat cu privire la organizarea anuală a unui Forum al Mobilității, oficialii Stellantis au „ascuns” o informație extrem de interesantă. „Ca parte a acestui anunț, Stellantis confirmă că va înceta să mai fie membru al Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) până la sfârșitul acestui an”, se menționează în document.

Deși nu au oferit detalii despre motivele părăsirii unei Asociații care îi include pe toți marii producători de vehicule care vând produse în Europa, cei de la Stellantis par deranjați de modul în care ACEA a tratat programul „Fit for 55” al Comisiei Europene și ușurința cu care a acceptat interzicerea vânzărilor de mașini cu motoare termice începând cu 2035.

Decizia celor de la Stellantis implică dispariția din ACEA, la finalul lui 2022, a 14 mărci printre care Alfa Romeo, Citroen, DS, Fiat, Jeep, Lancia, Maserati, Opel sau Peugeot.

La vremea respectivă, grupul de lobby al industriei auto, al cărui președinte a fost, nu cu mult timp în urmă, chiar CEO-ul Stellantis, Carlos Tavares, s-a mulțumit să noteze că „în timp ce Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) respectă decizia Stellantis de a-și retrage calitatea de membru al asociației la sfârșitul acestui an, regretăm să-i vedem plecând. Rămânem angajați să acționăm ca o voce comună puternică a producătorilor de mașini, camioane, camionete și autobuze din UE”.

Robert Stan

Leave a Comment

*

Renault 4 JP4x4 Concept va avea premierea pe 18 mai

Renault 4 JP4x4 Concept va fi prezentat, în premieră, pe 18 mai, la standul Renault…

14 ore

Maserati GT2 Stradale, în România

Frumusețea asta de GT2 Stradale nu te îmbată cu mirajele electrificării sau tracțiunii integrale, ci…

16 ore

Test cu măsurători Audi Q5 – Qualität hoch 5

Nu vorbesc fluent limba germană și nici Audi Q5 nu știe limba română, dar, cumva,…

16 ore

Povestea primului Chery – Cum a schimbat un Seat Toledo întreaga industrie auto din China

Prima pagină din istoria companiei Chery Automobile se scrie în 1997, în orașul Wuhu, provincia…

o zi

Toyota Coaster – Microbuzul care pune China în mișcare

În Asia, Toyota Coaster reprezintă unul dintre cele mai longevive și respectate modele din segmentul…

o zi

Capitala României intră în circuitul global al Mercedes-Benz Studio

Bucureștiul devine, în această vară, parte a inițiativei globale Mercedes-Benz Studio, un concept internațional lansat…

o zi