F1 2021: Max Verstappen este noul campion mondial din Formula 1

Ultima etapă din calendarul 2021 a decis noul campion mondial în Formula 1: olandezul Max Verstappen devine noul campion mondial după o cursă de infarct.

Olandezul Max Verstappen este noul campion mondial din Formula 1 după o cursă extrem de spectaculoasă. Deși rivalul său, britanicul Lewis Hamilton de la Mercedes a dominat cursa, soarta titlului avea s fie decisă în ultimul tur.

Max Verstappen este primul pilot olandez din istorie care cucerește titlul mondial

Un safety-car adus pe traseu de incidentul lui Nicholas Latifi, a nivelat șansele celor doi piloți cu cinci tururi înainte de final. Strategii echipei Red Bull au decis să îl aducă pe Verstappen la boxe pentru a monta pneuri soft proaspete, iar cursa avea să se decidă în ultimul tur. Rămas pe anvelope uzate, Hamilton nu a putut rezista atacului lui Verstappen, iar olandezul își trece în palmares primul său titlu de campion mondial în Formula.

Titlul de campion mondial a fost astfel decis în ultimul tur al ultimei curse a sezonului 2021, Marele Premiu din Abu Dhabi. Este pentru prima dată în istoria Marelui Circ când titlul suprem este cucerit de un pilot olandez. Lewis Hamilton rămâne cu șapte titlul mondial în palmares. Dacă ar fi reușit să învingă azi, Hamilton ar fi devenit cel mai titrat pilot din istoria Formulei 1 și l-ar fi devansat pe Michael Schumacher la acest capitol.

În clasamentul constructorilor, titlul revine echipei Mercedes-Benz. Ultima cursă din sezonul 2021 a marcat și retragerea din Formula 1 a pilotului finlandez, Kimi Raikkonen.

Clasament piloți 2021

1 Max Verstappen, RED BULL RACING HONDA 395.5p
2 Lewis Hamilton, MERCEDES, 387.5p
3 Valtteri Bottas, MERCEDES, 226p
4 Sergio Perez, RED BULL RACING HONDA, 190
5 Carlos Sainz, FERRARI, 164.5
6 Lando Norris, MCLAREN MERCEDES, 160
7 Charles Leclerc, FERRARI, 159
8 Daniel Ricciardo, MCLAREN MERCEDES, 115
9 Pierre Gasly, ALPHATAURI HONDA, 110
10 Fernando Alonso ALPINE RENAULT, 81

Clasament constructori 2021

1 MERCEDES 613.5
2 RED BULL RACING HONDA 585.5
3 FERRARI 323.5
4 MCLAREN MERCEDES 275
5 ALPINE RENAULT 155
6 ALPHATAURI HONDA 142
7 ASTON MARTIN MERCEDES 77
8 WILLIAMS MERCEDES 23
9 ALFA ROMEO RACING FERRARI 13
10 HAAS FERRARI 0

Foto: Red Bull, Mercedes

Adaugati comentariu