BMW Seria 6 Gran Turismo facelift- toate motorizările au sistem hibrid pe 48V

BMW Seria 6 Gran Turismo

BMW Seria 6 Gran Turismo este un individualist în segmentul premium executiv. Atuurile sale sunt completate acum de tehnologia hibridă pe 48V, dar și de cele mai recente inovații din sfera sistemelor de asistare, control/operare și conectivitate.

Foto: BMW

Inovațiile cu care vine noul BMW Seria 6 Gran Turismo nivelează drumul spre o nouă carieră de succes  a acestui model. Până acum peste 50.000 de exemplare au fost vândute în întreaga lume.

Vânzările noului model vor începe din iulie 2020. Acesta va fi construit la fabrica BMW din Dingolfing, alături de Seria 7 și modelul sport de lux, Seria 8.

BMW Seria 6 Gran Turismo
BMW Seria 6 Gran Turismo

Sportivitatea subliniată prin designul exterior

Vizual BMW Seria 6 Gran Turismo pare să fi crescut în dimensiuni, mai ales în lățime. De fapt, constructorul a mizat pe câteva artificii de design și a „curățat” suprafețele de orice interferență.

BMW Seria 6 Gran Turismo

Printre trăsături remarcăm, desgunul mai îngust al suprafețelor vitrate laterale, geamurile fără ramă pentru cele patru uși, o linie a pavilionului ce coboară mult spre spate, capacul mai lat al portbagajului și spoilerul spate activ, care se activează când mașina atinge 120km/h.

Zonele față și spate au fost complet redesenate cu scopul de a-i amplifica alura puternică și sportivă. Grila de forma rinichilor a crescut în dimensiuni în timp ce blocurile optice au devenit mai înguste. Contrastul acesta accentuează caracterul său dinamic. De asemenea, priza de aer din zona inferioară a parașocului frontal este acum împărțită în trei segmente.

Farurile beneficiază standard de lumini LED adaptive cu tehnologie matrix. Grafica farurilor este accentuată de luminile de zi în forma literei L, acestea având și rolul de lămpi semnal. Luminile de viraj și faza lungă sunt proactive fiind ajustate prin intermediul GPS.

Cea mai nouă versiune a BMW Laserlight (faruri cu tehnologie laser) poate fi comandată opțional. Acest sistem amplifică raza de lumină până la 650m și urmează cursul drumului în mod dinamic.

În spate, trucurile de design îl fac să pară mai lat. De asemenea, forma gurilor de evacuare pentru toate modelele este acum trapezoidală. Complementar noilor detalii de design, în cazul pachetului opțional M Sport  sunt oferite un spoiler față și un difuzor aerodinamic de mari dimensiuni în spate.

Totodată a fost revizuită întrega paletă de culori pentru exterior, fiind adăugate noi nuanțe precum Phytonic Blue metalic, Piedmont Red metalic și Bernina Grey Amber.

În cazul modelelor cu pachetul M Sport se poate opta pentru culoarea metalizată Portimao Blue. Există de asemenea și trei nuanțe specifice pentru finisările BMW Individual.

În completare pentru pachetul opțional M Sport se poate opta pentru etrieri de culoarea albastru sau roșu.

Pentru cele mai puternice versiuni de motorizare pe benzină sau diesel sunt oferite standard roțile de 18 inch, iar opțional cele din aliaj ușor pe 19 sau 20 de inch.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top