Fostul șef Audi a ieșit din închisoare. De ce i-au dat drumul lui Rupert Stadler?

Rupert Stadler

Fostul șef Audi, Rupert Stadler, a ieșit din închisoare. Anunțul a fost făut de un tribunal din Munchen. Patru luni a petrecut Stadler după gratii.

Rupert Stadler fusese arestat în luna iunie, fiind acuzat că nu a luat rapid măsurile necesare pentru a pune capăt efectelor scandalului Dieselgate. În luna iunie, instanța a hotărât ca acesta să fie privat de libertate.

Grupul Volkswagen tocmai îi reziliase contractul lui Stadler, anunțând că acesta este ocupat să-și pregătească apărarea și nu se mai poate ocupa de destinele constructorului. În locul său a fost numit Abraham Schot.

Instanța i-a condiționat eliberarea anunțându-l că nu are voie să ia legătura cu niciunul dintrei cei investigați în proces. Suma de cauțiune contra căreia a fost eliberat nu a fost comunicată.

Procurorii de la Munchen investighează încă un nume important din conducerea Audi, dar identitatea sa nu a fost dezvăluită.

Rupert Stadler fusese arestat la mijlocul lunii iunie.

 

Adaugati comentariu