Geneva 2019 – Polestar 2 – Prima electrică a suedezilor întoarce capete în Elveția

Polestar 2 (10)

Polestar 2 întoarce capete la Salonul Auto de la Geneva. Rival pentru Model 3, modelul electric al constructorului suedez vine cu cifre impresionante.

FOTO: Răzvan Măgureanu

Fastback-ul cu cinci portiere, dezvăluit săptămâna trecută, are la bază plaftorma Compact Modular Architecture dezvoltată de Volvo. Un motor electric îi asigură 408 cai putere și un cuplu de 660 Newton metri, care ajută mașina să sprinteze de la 0 la 100 km/h în doar 5 secunde.

Polestar 2 (9)

O baterie cu o capacitate de 78 kWh îi asigură o autonomie de 500 de kilometri.

Noul Polestar 2 urmează strategia pusă la cale de Tesla pentru Model 3. În primul an de la lansare, vor fi disponibile versiunile de top, pentru un preț de 59.900 de euro, urmând ca din 2020, să ajungă pe piață și versiuni inferioare, pentru ca electrica scandinavă să rivalizeze cu rivalul american. Tesla a anunțat că în Europa, Model 3 va ajunge cu un preț de aproximativ 40.000 de euro.

Polestar 2 (6)

Cabina lui Polestar 2 propune un design minimalist, cu butoane extrem de puține. La bordul mașinii electrice, un ecran tactil de 11 inci redă sistemul multimedia dezvoltat de Google.

Modelul intră în producție în prima parte a anului viitor.

 

Adaugati comentariu