Lewis Hamilton, campion mondial. Primul lucru pe care l-a făcut când s-a dat jos din monopost

Lewis Hamilton (2)

Lewis Hamilton a câștigat al șaselea titlu mondial în Formula 1. Britanicul a terminat pe locul 2 Marele Premiu al Statelor Unite. Un singur titlu îl mai desparte acum de recordul lui Michael Schumacher.

Lewis Hamilton este campion mondial în Formula 1 pentru al treilea an la rând și pentru a șasea oară în carieră. Britanicul a plecat din poziția a 5-a a grilei de start în cursa de la Austin, Texas. A trecut rapid de monoposturile Ferrari, pilotate de Richard Leclerc și Sebastian Vettel, și a pornit în urmărirea lui Max Verstapppen de la Red Bull. În fruntea cursei se afla colegul său plecat din pole position, Valtteri Bottas.

Lewis Hamilton (5)

Cu o strategie cu o singură oprire la boxe, Hamilton s-a aflat și la conducerea cursei, dar, cu cinci tururi înainte de final, s-a lăsat depășit de colegul Bottas, care optase pentru o strategie cu două opriri. Finlandezul are acum șanse mari să încheie sezonul din postura de vicecampion.

În urma lor, a trecut linia de sosire olandezul Max Verstappen.

Lewis Hamilton (4)

Lewis Hamilton s-a îmbrăcat în steagul Angliei imediat ce a coborât din monopost și și-a îmbrățișat echipa. O clasare pe oricare dintre primele opt locuri i-ar fi adus titlul mondial, cu două curse înainte de final.

O imagine memorabilă rămâne cea în care Lewis Hamilton este îmbrățișat de rivalul de la Ferrari, Sebastian Vettel. Neamțul fusese nevoit să abandoneze după ce suspensia monopostului său a cedat în turul 8, pe circuitul din Austin.

Britanicul, acum în vârstă de 34 de ani, a mai cucerit titlul mondial în 2008 cu un monopost McLaren Mercedes, apoi în 2014, 2015, 2017, 2018 și 2019, cu Mercedes-AMG Petronas Motorsport. Doar Michael Schumacher are mai multe titluri în Marele Circ: șapte.

Echipa sa, Mercedes-AMG Petronas Motorsport, a câștigat titlul la Constructori încă de acum o lună, pentru a șasea oară la rând.

Lewis Hamilton (1)

Sursă: Mercedes-AMG Petronas Motorsport/Facebook.

Adaugati comentariu