Mai este necesar rodajul?

În ultima vreme observăm că aproape nimeni nu mai vorbeşte despre rodaj, nici chiar cei care-ţi vând automobilul. Să nu mai fie necesar în prezent rodajul la un automobil nou?

Sunt automobilist de câteva decenii şi-mi amintesc faptul că la începuturile activităţii de şofer, la cumpărarea unui automobil nou se impunea o perioadă de rodaj ce putea ajunge până la 10.000 km. Existau instrucţiuni obligatorii pentru executarea rodajului, condiţii impuse atât pe ştandul de motor cât şi în rulaj, care indicau turaţiile maxime şi treptele de viteză, sarcinile maxime utilizate şi uleiurile specifice ce trebuiau folosite. Deşi pe parcursul ultimelor decenii tehnica de realizare a automobilelor a evoluat mult, rodajul este în continuare necesar atât la cele noi cât şi la cele aflate în exploatare după ce s-a executat o reparaţie capitală a motorului. De asemenea, un rodaj se impune şi la cutia de viteze, după ce s-a înlocuit cutia veche cu alta nouă. Este adevărat că noile cerinţe de rodaj sunt mult simplificate, atât datorită calităţii superioare a finisajelor pieselor aflate în mişcare cât şi calităţilor mai bune de lubrifiere ale uleiurilor actuale. Primul rodaj se execută la fabricanţi, după asamblarea motoarelor şi este compus dintr-o etapă la rece (când arborele cotit al motorului este rotit de un motor electric) şi o etapă la cald, alimentat, funcţionând pe banc un timp echivalent cu un rulaj de peste 100 km în teren. pentru depistarea unor posibile anomalii. După părerea tuturor specialiştilor acest rodaj nu este suficient.

Pentru a executa un rodaj complet la un automobil nou trebuie să avem în vedere următoarele: • Atât la motoarele pe benzină cât şi la diesele rodajul este considerat terminat după parcurgerea primilor 2500 – 3.000 de kilometri. În această perioadă de funcţionare este necesar ca regimurile de turaţie să nu depăşească 3.500 rpm la benzină şi 2.500 rpm la diesele. Prin acest regim de funcţionare moderată, de pe suprafeţele pieselor mobile aflate în contact permanent (pistoane, biele, cămăşile cilindrilor, segmenţi, arbore cotit, arbore cu came, supape, tacheţi, cuzineţi etc.) sunt înlăturate prin frecare ultimele asperităţi. • Pe perioada rodajului, în primii 1.000 de kilometri, motorul nu trebuie accelerat prea puternic, iar pornirile şi frânările trebuie făcute cu moderaţie. Totodată, motorul nu trebuie solicitat la întreaga capacitate: se vor executa deplasări cu viteze moderate (până la 75% din valorile maxime), dar se vor utiliza toate treptele de viteze, nu se va încărca automobilul la capacitatea maximă posibilă şi nu se vor efectua tractări de remorci.

De asemenea se va evita funcţionarea îndelungată a motorului pe loc, la turaţiile mici de relanti. După primii 1.000 de km parcurşi este bine să se facă prima înlocuire a uleiului din motor cu altul proaspăt de aceeaşi marcă şi calitate precum şi a filtrului de ulei. În acest fel sunt îndepărtate, odată cu uleiul folosit, particulele metalice fine rezultate în urma frecării pieselor aflate în mişcare. Aceste particule, colectate de ulei şi reţinute în filtru, dacă rămân în ulei mai multă vreme, cresc uzura motorului. • După parcurgerea a 2.500-3.000 de kilometri rodajul poate fi considerat terminat, iar motorul va putea fi utilizat la performanţele maxime prevăzute în cartea tehnică. • Pe timpul rodajului sunt necesare unele operaţiuni de control simple: verificarea şi completarea nivelului uleiului în motor, verificarea temperaturii motorului pe tabloul de bord, depistarea unor zgomote suspecte sau alte anomalii în funcţionare etc. În cazul depistării unei anomalii automobilul va trebui dus la atelierul service care-i asigură asistenţă în termenul de garanţie.Concluzie Un rodaj efectuat corect, fără suprasolicitarea motorului, a anvelopelor, a sistemului de frânare, permite pieselor aflate în mişcare să înlăture asperităţile, să “se aşeze” şi să lucreze corect împreună înlăturând frecările şi uzurile suplimentare. Neefectuarea rodajului are consecinţe negative asupra motorului: durata de viaţă a acestuia se reduce, uzura creşte peste valorile normale, performanţele rămân scăzute, consumurile de ulei de motor şi de combustibil cresc. Mulţi automobilişti sunt miraţi când descoperă aceste consecinţe negative şi dau vina pe fabricanţi, uitând că nu au făcut un rodaj corect. Atenţie deci cum circulaţi în primii 3.000 de kilometri şi lăsaţi obţinerea performanţelor maxime pentru mai târziu!

Adaugati comentariu