MIDOCAR, primul importator al mărcilor Volkswagen și Audi în România, împlinește 30 de ani

În 1992 se scria primul capitol din istoria oficială Audi și Volkswagen în România. La acea vreme, MIDOCAR deschidea primul importator autohton al celor două mărci. MIDOCAR sărbătorește în aprilie 2022 primii 30 de ani de existență,

Totul a început în primăvara anului 1992, odată cu înființarea companiei MIDOCAR Import Export, iar lansarea importatorului avea loc la Palatul Elisabeta. Câteva luni mai târziu, în iunie, la primul sediu, din Bd. Mareşal Prezan, erau expuse pentru prima dată în fața românilor modelele Audi 80 și Volkswagen Passat. În același an, Volkswagen şi Audi au fost prezentate pentru prima dată în cadrul unor expoziții oficiale, TIBCO şi TIB. A fost deschis și primul magazin de piese şi accesorii originale Volkswagen şi Audi din Bucureşti, iar în noiembrie 1993, a apărut Midofab Auto Service. Urmand cursul firesc al lucrurilor, in 1994 compania a pus bazele APIA, Silviu Preoteasa fiind și co-fondator al Asociatiei Producătorilor și Importatorilor Auto.

MIDOCAR – 30 de ani

Anii ’90 au mai însemnat: lansarea lui Volkswagen Polo în România în 1994, participarea la Salonul Auto București din 1995, lansarea noii generații a modelului Passat la Romexpo în 1996 și participarea la o nouă ediție a Salonul Auto București (SAB). De aici încolo, imaginea și activitatea echipei au început să prindă un contur din ce în ce mai bine șlefuit, iar în 1998 întreaga activitate s-a cristalizat sub un singur nume: MIDOCAR. În anul 2000 a fost inaugurată reprezentanța MIDOCAR Otopeni, primul showroom şi service din București la standarde Volkswagen, iar cel de-al doilea sediu, MIDOCAR Vitan, a fost inaugurat în 2008.

Primul logo MIDOCAR a fost realizat de celebrul caricaturist, Mihai Stănescu, chiar în 1992 – primul importator pornea la drum alături de un șofer simpatic, cu ochelari Volkswagen pe nas, amorezat de mărcile auto germane. Mihai Stănescu a semnat o reiterare a logo-ului la aniversarea din 2012, un tribut adus conceptului original. Pentru aniversarea de 30 de ani, MIDOCAR etalează o identitate adaptată la era automobilelor electrice, realizată de Bianca Dumitrașcu, Graphic Designer specializat în typography și Diana Gurău, Senior Art Director.

Primele două mașini vândute de MIDOCAR au fost un Audi 80 și un Volkswagen Golf 2. De la 62 de unități comercializate în primul an de existență, cartea de vizită MIDOCAR include astăzi servicii complete de vânzare și post-vânzare pentru mărcile Audi și Volkswagen, service Skoda, autovehicule de ocazie și servicii buy-back sub marca Das WeltAuto, autovehicule certificate Audi Approved, precum și leasing prin MIDOCAR LEASING IFN.

Via Midocar

Adaugati comentariu