Mitsubishi K-EV: concept electric pentru Salonul Auto de la Tokyo 2022

Mitusbishi a fost unul dintre pionierii automobilului electric, lansând modelul i-MiEV în 2009. La Salonul Auto de la Tokyo, Mitsubishi va prezenta conceptul K-EV, un urmaș pentru i-MiEV.

Mitusbishi va avea o prezență importantă la Salonul Auto de la Tokyo, ce va începe în data de 14 ianuarie. Nu mai puțin de șapte concepte vor fi expuse, iar printre ele se află modelul K-EV, un concept ce anunță un potențial urmaș pentru Mitsubishi i-MiEV, primul model electric produs de compania japoneză.

Mitsubishi K-EV

Prototipul prefigurează un automobil electric de oraș, ”practic și ușor de condus”. Modelul intră în categoria kei-car, modele mini de oraș, extrem de populare în Japonia. Versiunea de serie va fi comercializată începând cu luna aprilie 2022.

Japonezii nu au dat date tehnice suplimentare despre Mitsubishi K-EV. Modelul a fost dezvoltat în parteneria cu Nissan prin compania NKMV, care este un joint venture între cei doi producători japonezi. Nissan va lansa în Japonia un model kei-car similar, folosind aceeași platformă.

Tot la Salonul Auto de la Tokyo, Mitusbishi readuce în lumina reflectoarelor denumirea Ralliart. Conceptul Vision Ralliart are la bază actualul model Outlander cu o serie de modificări estetice. Zona frontală a fost complet redesenată, aripi mai late, un sistem de frânare mult îmbunătățit, jante de 22 de inch și un difuzor aerodinamic spate nou.

Vor mai fi expuse și noile Outlander Ralliart Style și Eclipse Cross Ralliart Style. Cele două modele de serie sunt echipate cu o serie de accesorii de caroserie în stil Ralliart.

Mitsubishi i-MiEV

Via Mitsubishi

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top