Noul Hyundai i10 – Informații și fotografii oficiale

Noul Hyundai i10 (2)

Noul Hyundai i10 a sosit și este însoțit de motto-ul “Go Big” (adaptat, “Să faci lucruri mari!”). Mașina de oraș va fi prezentată săptămâna viitoare, la Salonul Auto de la Frankfurt.

La scurt timp după prezentarea noului Kona Hybrid, Hyundai mai aduce o noutate în gama sa. Proiectat, dezvoltat și construit în Europa, noul Hyundai i10 primește acum o imagine mai dinamică. Acoperișul său este acum cu 20 mm mai jos, iar mașina este cu 20 mm mai lată. i10 vine cu jante din aliaj de 16 inci.

Noul Hyundai i10

Grila redesenată este flancată de faruri noi. Luminile de zi prezintă tehnologie LED. La polul opus, două nervuri noi și stopuri noi individualizează partea posterioară.

Trotineta electrică de la Hyundai. Ce autonomie are?

Zece culori exterioare de bază sunt disponibile în gamă. Se poate opta și pentru o caroserie în două culori, acoperișul fiind negru sau roșu. În total, 22 de combinații sunt disponibile pentru mașina venită pe lume în 2008.

Noul Hyundai i10 (18)

Și cabina arată altfel. Finisajul tridimensional tip fagure de miere, de pe bord și de pe fețele ușilor, patru combinații de culori și ecranul tactil de 8 inci din consola centrală, cel mai mare din clasa mică, îi asigură o ambianță fresh.

252 de litri pune la dispoziția ocupanților portabagajul lui i10, iar pragul de încărcare, acum cu 29 mm mai coborât, face mai simplă încărcarea bagajelor grele.

Noul Hyundai i10 (20)

Șoferul de i10 poate comanda o cameră pentru marșarier. Mașina poate fi comandată cu pachetul de siguranță și asistență Hyundai SmartSense. În pachet sunt incluse funcții precum Forward Collision-Assistance Assist, High Beam Assist, Lane Keep Assist Driver Attention Warning și Intellignt Speed Limit Warning.

Gama cuprinde două motoare în momentul lansării: o unitate de 1.0 litru MPi cu 3 cilindri, 67 de cai putere și 96 Nm, dar și motorul de 1,2 litri MPi cu 4 cilindri, 84 de cai putere și 118 Nm. Motoarele pot fi cuplate la o transmisie manuală cu cinci trepte sau la o transmisie automată cu cinci trepte. Sistemul Idle Stop and Go, care asigură un plus de eficiență, este în echiparea standard.

Noul Hyundai i10 (20)

Adaugati comentariu