Noul Mercedes-Benz GLE – Primele fotografii și informații oficiale

Noul Mercedes-Benz GLE

Noul Mercedes-Benz GLE – Primele informații și fotografii oficiale. Mercedes-Benz GLE se reinventează. SUV-ul premium primește în premieră suspensie activă E-ACTIVE BODY CONTROL care înglobează toate sistemele dinamice de dinainte plus funcția revoluționară de Free-driving. Tot în premieră, GLE primește opțiunea de șapte locuri. Debutează cu noul propulsor hibrid GLE 450 4Matic care combină noul motor cu 6 cilindri în linie de 367 CP cu un motor electric de 22 CP.

Având la bază reputația familiei M, de la care a preluat valorile și abilitățile în toamna anului 2015, odată cu trecerea la noua denumire, GLE a primit și calitățile limuzinelor Clasa E. Noul Mercedes-Benz GLE va avea acum și un interior mai spațios, ecrane color cu head-up display și sistemul inovator MBUX.

Noul Mercedes-Benz GLE

Cu proporții de Goliat, GLE este imaginea forței și a atitudinii sigure pe sine. Mașina stabilește standarde noi în segmentul SUV-urilor, în ceea ce privește aerodinamica, cu un coeficient aerodinamic de 0,29, cel mai bun în segmentul său. În consecință, apar cifre de consum mai bune, iar zgomotul la rulare este redus. Rezultatul impresionant a fost obținut în urma testelor și măsurătorilor efectuate în tunelul de vânt de la Sindelfingen, acolo unde vântul atinge viteze de până la 265 km/h.

Imaginile oficiale confirmă ceea ce știam din fotografiile spion care au arătat mașina aproape necamuflată, surprinsă la aeroportul din Frankfurt, dar și teaserele prezentate de Mercedes în ultima săpătămână. GLE a suferit o operație estetică ce i-a adus, în partea frontală, o grilă dreaptă în formă octogonală, cu două lamele orizontale ce sprijină logo-ul cu stea în trei colțuri. Tot acolo se regăsesc un scut cromat și faruri cu semnătură luminoasă nouă. Funcția ULTRA RANGE a farurilor MULTIBEAM LED produce o lumină cu intensitatea maximă permisă de lege.

Noul Mercedes-Benz GLE

Din profil, cu ampatamentul mai lung și consolele scurte, jantele cu dimensiuni între 18 și 22 de inci sub pasajele proeminente, îi asigură o imagine puternică și robustă.

Spatele pare mai lat, cu stopurile cu două secțiuni care se extind către pasajele roților din spate și cu un scut cromat care emană forță.

Noul Mercedes-Benz GLE

Interiorul lui GLE aduce laolaltă luxul și eleganța unei limuzine pe de-o parte și forța și duritatea tipice unui SUV, pe de altă parte, în timp ce bordul dă senzația de continuitate și este orientat în jurul șoferului.

Consola centrală proeminentă și mânerele robuste pe care le găzduiește aceasta amintesc că avem de-a face cu o mașină obișnuită să fie pusă la încercări grele. Toate butoanele și comutatoarele au primit un aspect nou, iar volanul este și el nou.

Noul Mercedes-Benz GLE

Noul GLE are un ampatament de 2.995 de milimetri (cu 80 de milimetri mai lung ca al predecesorului său), ceea ce se traduce prin mai mult spațiu pentru pasagerii din spate. Spațiul pentru picioare pentru cei care iau loc pe cel de-al doilea rând de scaune este acum cu 69 de milimetri mai mare (1.045 de milimetri). Spațiul la cap pentru cei de pe banchetă a crescut cu 33 de milimetri (1.025 de milimetri).

Pentru că montantul față este acum mai puțin înclinat, accesul a devenit mai facil la locurile din față. În plus, funcția ENERGIZING seat kinetics, oferită mașinilor echipate cu scaune cu memorie, oferă reglaje în plus pentru șezut și spătar.

Noul Mercedes-Benz GLE

În premieră pentru GLE, acesta poate fi configurat opțional cu încă două locuri suplimentare pe al treilea rând. Accesul la acestea este mai facil datorită funcției Easy Entry a scaunelor de pe rândul al doilea care opțional pot fi reglate complet electric.

Noul Mercedes GLE este primul SUV din lume care oferă opțional reglaje electrice pe șase direcții pentru scaunele din rândul al doilea. Reglajul electric al scaunelor din al doilea rând se face tot de la butoane plasate pe ușă, o soluție tradițională la Mercedes.
În plus, scaunele din exterior spate din stânga și dreapta pot culisa înainte înapoi 100 mm în timp ce spătarele sunt reglabile sub diverse unghiuri și bancheta este fracționabilă 40/20/40%.

Și volumul portbagajului a crescut până la 825 litri (plus 135 litri) și ajunge la 2.055 litri când se rabate al doilea rând de scaune.

A crescut și lățimea gurii de încărcare cu 72 de milimetri, iar Mercedes a instalat  elemente de susținere și protecție, pentru ca bagajele să nu se deplaseze.

Noul Mercedes-Benz GLE

Echipat cu suspensia pneumatică AIRMATIC, GLE permite coborârea și ridicarea cu 40 de milimetri a părții posterioare, cu ajutorul unui buton, pentru încărcare și descărcare mai facilă.

La bord, Mercedes construiește o atmosferă relaxantă cu ajutorul funcției ENERGIZING comfort, care pune la dispoziția ocupanților muzică, lumină ambientală și masaj în funcție de solicitare. O funcție nouă ENERGIZING COACH, care are la bază un algoritm inteligent, ce recomandă programe în funcție de circumstanțe, încercând să reducă nivelul stresului celor aflați la bord. Funcția operează mai eficient în tandem cu un accesoriu Garmin.

Noul Mercedes-Benz GLE

Și GLE primește sistemul multimedia MBUX – Mercedes-Benz User Experience, care și-a făcut debutul odată cu lansarea noului A-Class. Diferența apare la diagonala ecranelor care sunt mai mari, la fel ca la E-Class. Astfel, SUV-ul primește două ecrane de câte 12,3 inci (10,25 inci la A-Class) unite sub o carcasă de sticlă. Patru tipuri de afișaj sunt disponibile:

  • Modern Classic
  • Sport
  • Progressive
  • Discreet.

În plus față de A-Class însă, apare o funcție nouă, MBUX Interior Assist. Aceasta permite o operare naturală și intuitivă a sistemului prin gesturi, ca la BMW, dar sistemul acceptă mai multe comenzi ca acela instalat la mașinile rivalilor. O cameră montată în partea superioară înregistrează mișcările mâinilor șoferului și ale pasagerului din dreapta sa. Atunci când o mână se apropie de ecranul tactil sau de touchpad-ul din consola centrală, afișajul se modifică, iar elementele expuse sunt iluminate. Sistemul ultra-inteligent poate face diferența dintre mâna șoferului și cea a pasagerului și știe astfel cui să-i ofere ceea ce i-a fost solicitat. Sunt 40 de funcții noi la sistemul multimedia MBUX..

Sistemul bazat pe inteligență artificială poate fi activat prin simpla rostire a salutului „Hey Mercedes”. Acesta poate înțelege acum comenzi și întrebări complexe. Head-up display-ul primește o rezoluție mai bună, de 720 x 240 pixeli.

În momentul lansării, noul Mercedes-Benz GLE va fi disponibil cu noul motor pe benzină cu șase cilindri în linie. Vor urma, la scurt timp, alte unități pe benzină și diesel, dar și o versiune plug-in hybrid.

Noul Mercedes-Benz GLE

Mercedes-Benz GLE 450 4MATIC este pus în mișcare de un motor cu șase cilindri, care beneficiază de aportul tehnologiei cu sistem de 48 de volți, punând la dispoziția șoferului o putere de 367 CP și un cuplu de 500 Nm. Sistemul EQ Boost oferă în plus, pentru perioade scurte de timp, încă 22 CP și 250 Nm.

Noul Mercedes-Benz GLE vine echipat standard cu transmisia automata 9G-TRONIC. La motoarele cu patru cilindri, tracțiunea integrală este asigurată prin intermediul unei cutii de transfer, care transmite cuplul către punți într-un raport fix de 50:50. O cutie de transfer cu ambreiaj multidisc electronic este utilizată în cazul celorlalte motoare, cum ar fi cel care se regăsește sub capota lui GLE 450, permițând distribuția cuplului între punți de la 0 la 100%.

Noul Mercedes-Benz GLE – Primele informații și fotografii oficiale. Mercedes-Benz GLE se reinventează. SUV-u premium primește în premieră suspensie activă E-ACTIVE BODY CONTROL și un mod Free-dNoul Mercedes-Benz GLEriving

O cutie de transfer cu o configurație specială pentru off-road, cu reductor, este disponibilă opțional.

Odată cu noul GLE vor debuta și sisteme de asistență de ultimă oră dezvoltate de companie. Funcția Active Distance Assist DISTRONIC ajută SUV-ul să recunoască blocajele rutiere sau situațiile de trafic lent și să reducă preventiv viteza până la 100 km/h. Active Brake Assist oprește mașina atunci când identifică o coloană de mașini. La rularea în coloană, Active Stop-and-Go Assist menține banda de circulație și păstrează o distanță sigură la viteze de până la 60 km/h. Plecarea de pe loc se poate face automat la până un minut de la oprire. Noul Mercedes-Benz GLEAtunci când blocajul rutier dispare, mașina accelerează până la viteza prestabilită.

O funcție nouă, turning-off, din cadrul sistemului Active Brake Assist identifică pericolul unei coliziuni cu vehicule venind din sens opus la o manevră de întoarcere și mașina poate fi frânată la viteze tipice acestui tip de manevră. Vehiculele venind din sens opus sunt recunoscute de către un sensor de tip radar și de o cameră video multifuncțională.

Active Blind Spot Assist integrează o funcție, exit warning, care reduce riscul de coliziune cu alți participanți la trafic, cum ar fi bicicliștii. Șoferul poate fi avertizat și pe loc, atunci când intenționează să deschidă portiera. Funcția rămâne activă încă trei minute după oprirea motorului.

Și Trailer Manoeuvring Assist este o dotare nouă, disponibilă opțional pe teritoriul Europei, care facilitează deplasarea în marșarier pentru șoferii care nu sunt obișnuiți cu o remorcă, la viteze de până la 5 km/h. Sistemul poate fi activat prin cuplarea treptei de marșarier și prin apăsarea butonului Park din consola centrală.

Suspensia E-ACTVE BODY CONTROL, oferită opțional la motoarele cu șase sau opt cilindri, în combinație cu suspensia pneumatică AIRMATIC, asigură un plus de confort și agilitate la rulare. Este singurul sistem din industria auto care permite controlul individual al arcurilor și amortizoarelor la fiecare roată.

Dezvoltată intern de Mercedes-Benz, suspensia E-ACTIVE BODY CONTROL este asistată de un sistem de 48 V. Pe suprafețe grele, sistemul poate recupera energie, reducând, în același timp, la aproximativ jumătate, consumul de energie, în comparație cu sistemul precedent prezent la limuzina Clasa S.

Free-driving mode este o funcție nouă, dedicată rulării în off-road. În cazul în care SUV-ul rămâne blocat în nisip, de exemplu, modul Free-driving îl poate ajuta. Noul Mercedes-Benz GLENivelul suspensiei este coborât sau ridicat automat de mai multe ori, ceea ce modifică presiunea la sol a anvelopelor și îmbunătățește tracțiunea, mașina reușind astfel să iasă din impas. Tot nouă este și funcția de acționare individuală a roților, care permite ca fiecare roată să fie reglată individual prin intermediul ecranului tactil aflat la bord.

E-ACTIVE BODY CONTROL integrează funcția CURVE, prezentă la S-Class Coupe, care ajută mașina să se încline în viraje și care contracarează astfel forțele centrifuge. Sistemul ROAD SURFACE SCAN scanează suprafața de rulare prin intermediul unei camere video stereo, iar suspensia reacționează în avans la denivelări.

Noul Mercedes-Benz GLE vine echipat standard cu o suspensie cu arcuri din oțel. O alternativă oferită contra cost este suspensia AIRMATIC în versiune actualizată, cu Adaptive Damping System Plus (ADS+), iar E-ACTIVE BODY CONTROL poate fi comandată doar dacă se comandă și suspensia pneumatică.

Noul Mercedes-Benz GLE va fi prezent luna viitoare, la Salonul Auto de la Paris. SUV-ul va ajunge în showroom-uri la începutul anului viitor. GLE este produs la uzina Tuscaloosa din Alabama, Statele Unite.

Adaugati comentariu