Industrie auto

Piața autoturismelor noi, recul de peste 22% în august

Raportul ACAROM cu privire la înmatriculările de autoturisme noi în a opta lună a anului arată o scădere cu 22,26% față de aceeași lună a anului trecut.

Conform Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), care citează datele Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), în luna august a anului 2022 au fost înmatriculate doar 12.538 de autoturisme noi, valoare corespunzătoare unui recul cu mai bine de 22% față de luna corespuzătoare din anul anterior.

Această scădere vine după ce și în iulie piața a scăzut cu 21,91%, iar în iunie înmatriculările au fost mai mici cu 6,63%. Astfel, după un start lansat, marcat de creșteri, ultimele trei luni au pus frână pieței auto care, pe totalul primelor opt luni înregistrează acum o majorare cu doar 5,08%.

În total, în perioada ianuarie – iulie 2022 au fost înmatriculate în România 83.349 de autoturisme noi față de 79.320 unități în perioada similară din 2021.

În acest context, piața rămâne dominată de Dacia, marcă aleasă în acest an de 24.148 de clienți, în timp ce pe locul doi s-a clasat Toyota ( 6.860 unități) și de Hyundai (6.607 unități).

Pe locurile următoare în Top 10 al înmatriculărilor se află, în ordine, Ford (6.062 unități), Skoda (5.508 unități), Volkswagen (5.242 unități), Renault (4.630 unități), Peugeot (2.469 unități), Mercedes-Benz (2.322 unități) și Kia (1.982 unități).

Merită menționat faptul că luna august a anului trecut marca o creștere cu 44,6% a numărului de mașini noi intrate în circulație,
cea mai mare creștere din Uniunea Europeană.

Conform ACAROM, în ceea ce privește autoturismele second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, volumul acestora a atins în august a acestui an 28.048 unități, în scădere cu 19,46% față de august 2021.

Tot la nivelul pieței autoturismelor de ocazie, după primele opt luni din 2022, înmatriculările au atins valoarea de 213.413 unități, în scădere cu 20.96% față de perioada similară din 2021 (270.016 unități).

Robert Stan

Leave a Comment

*

Peste 120 de ani de inovație în controlul mișcării: moștenirea CDC de la ZF și viitorul mobilității cu sMOTION

Istoria mobilității europene a fost modelată de pionieri ale căror idei au schimbat profund siguranța,…

4 zile

Test BMW iX3: Neue Klasse pentru viitor

BMW iX3 propune schimbări din temelie pentru mașinile electrice, dar în primul rând își dorește…

6 zile

Iată finalistele Best Electric Car in Romania 2026

Juriul, format din jurnaliști auto și vloggeri, a stabilit cele opt finaliste ale concursului Best…

6 zile

Renault 4 JP4x4 Concept va avea premierea pe 18 mai

Renault 4 JP4x4 Concept va fi prezentat, în premieră, pe 18 mai, la standul Renault…

7 zile

Maserati GT2 Stradale, în România

Frumusețea asta de GT2 Stradale nu te îmbată cu mirajele electrificării sau tracțiunii integrale, ci…

7 zile

Test cu măsurători Audi Q5 – Qualität hoch 5

Nu vorbesc fluent limba germană și nici Audi Q5 nu știe limba română, dar, cumva,…

7 zile