Industrie auto

Șeful Dacia cere, din nou, predictibilitate în privința Rabla

Mihai Bordeanu, director al mărcii Dacia pentru Europa de Sud-Est, inclusiv pentru România, consideră că programul Rabla ar fi util și în viitor, eventuala anulare a acestuia trebuind să fie predictibilă.

Managing Director Dacia Brand South Eastern Europe & Country Head Romania, Mihai Bordeanu, a declarat în fața unui grup restrâns de jurnaliști că, în opinia sa, programul Rabla este util pentru România și pentru marca sa. Totodată, el a solicitat din nou predictibilitate în privința deciziilor luate de guvern.

„Cred că și anul viitor va exista programul Rabla. Așa ni s-a promis și așa ar fi normal. Nu pot băga mâna în foc pentru că și anul acesta credeam că lucrurile vor merge bine și iată, suntem la început de octombrie și abia a debutat. Ne-a încurcat îngrozitor. Atât amânarea cât și diminuarea extraordinară a bugetului. Vorbim despre o scădere a bugetului de la aproximativ 1,4 miliarde la 200 de milioane. Și, în loc de două sau trei canale (n.n. – de distribuție) – vorbim despre persoane fizice, juridice și UAT-uri, discutăm acum doar despre persoane fizice. Deci, programul, așa cum e el, a venit foarte târziu, împuținat îngrozitor la bani și nu pentru aceiași clienți”, a declarat șeful diviziei din România a mărcii Dacia.

Totodată, el a evidențiat și pierderile cauzate de indecizia guvernului în privința derulării ediției din 2025 a acestui program. „Față de cum ne-am bugetat (n.n. – în toamna anului trecut) am fi pierdut, probabil, trei pătrimi din ce stabilisem. Adică, dacă mergeam pe un buget stabilit la finalul anului trecut, așa cum se face în mod normal, și luam în calcul, să zicem, 100 de mașini, acum vindem, poate, vreo 25 prin programul Rabla. Nu e ok pentru noi, ca firmă, nici pentru rețeaua noastră de dealeri și, nici pentru clienți. Evident că, după nebunia cu uite Rabla, nu e Rabla, niște clienți au renunțat”.

Conform lui Mihai Bordeanu, lipsa de predictibilitate, lucru solicitat continuu de mediul de afaceri din România guvernanților, duce la situații dificile pentru companii și clienți.

„Ar fi foarte bine ca și în viitor să avem un program Rabla. Dar și dacă ar veni cineva din guvern să spună «dragi români, nu mai sunt bani și nu vom mai avea Rabla», trebuie să aibă maturitatea de a o spune de la început, din timp. Cel mai rău este să o lungim așa, fără predictibilitate. Evident că aș prefera să existe un program Rabla și anul viitor, pentru că e important pentru clienții Dacia. Cumpărătorii noștri fac achiziția, cu predilecție, prin Rabla. Se vede asta. Cota noastră de piață prin Rabla e de două ori mai mare decât cea non-Rabla. Asta nu e valabil pentru mărci premium, de exemplu. Pe măsură ce prețul mașinii crește, nevoia unui astfel de program scade. În cazul Dacia e necesar. Deci, ori spui că nu va fi Rabla și atunci toate mărcile se pregătesc pentru acest scenariu, inclusiv pentru o scădere temporară a pieței în ciuda nevoii evidente de motorizare, ori că va exista. Hai să fim predictibili. Dacă facem un program – ideal ar fi ca acesta să fie multianual, pentru cinci ani – să îl demarăm la o dată prestabilită, de preferat la începutul anului. Dar să ne ținem de asta. Sau, dacă nu îl facem, să spunem din timp”, a concluzionat șeful Dacia..

Sesiunea de înscriere în ediția din 2025 a programului Rabla, rebotezată „Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic”, a debutat pe 30 septembrie și a fost dedicată exclusiv persoanelor fizice. Conform Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), „în doar 13 minute s-au înscris 7.298 de persoane fizice și au epuizat bugetul de 80.000.000 lei” pentru achiziționarea vehiculelor noi cu sisteme de propulsie cu ardere internă și hibride.

Totodată, în prima zi de derulare a programului, pentru achiziţionarea autovehiculelor noi plug-in hibrid sau a motocicletelor electrice și autovehiculelor pur electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen s-au înscris peste 2.000 de persoane fizice. Sesiunea încă se derulează, aceasta fiind deschisă până pe 25.11.2025, ora 23:59, sau până la epuizarea bugetului alocat. În cazul în care bugetul nu este epuizat până atunci, suma rămasă ar putea fi direcționată către susținerea vânzărilor de mașini cu motoare cu ardere internă.

Robert Stan

Leave a Comment

*

Peste 120 de ani de inovație în controlul mișcării: moștenirea CDC de la ZF și viitorul mobilității cu sMOTION

Istoria mobilității europene a fost modelată de pionieri ale căror idei au schimbat profund siguranța,…

4 zile

Test BMW iX3: Neue Klasse pentru viitor

BMW iX3 propune schimbări din temelie pentru mașinile electrice, dar în primul rând își dorește…

5 zile

Iată finalistele Best Electric Car in Romania 2026

Juriul, format din jurnaliști auto și vloggeri, a stabilit cele opt finaliste ale concursului Best…

5 zile

Renault 4 JP4x4 Concept va avea premierea pe 18 mai

Renault 4 JP4x4 Concept va fi prezentat, în premieră, pe 18 mai, la standul Renault…

6 zile

Maserati GT2 Stradale, în România

Frumusețea asta de GT2 Stradale nu te îmbată cu mirajele electrificării sau tracțiunii integrale, ci…

6 zile

Test cu măsurători Audi Q5 – Qualität hoch 5

Nu vorbesc fluent limba germană și nici Audi Q5 nu știe limba română, dar, cumva,…

6 zile