Teaser: Mercedes GLC F-Cell, primul SUV alimentat cu hidrogen

Mercedes GLC F-Cell, primul SUV premium de serie propulsat cu ajutorul tehnologiei pilei de combustie pe hidrogen, va fi lansat la Salonul Auto de la Frankfurt (14-24 septembrie).

GLC F-Cell va ajunge pe piață în 2018 și va fi animat de un un motor electric care va fi alimentat cu energie produsă la bord de către pila de combustie pe bază de hidrogen – așa-zisul sistem de propulsie F-Cell, cu o autonomie de aproximativ 500 de kilometri.

Hidrogenul intră în reacție cu oxigenul, rezultând energie electrică, căldură și apă. Un invertor transformă curentul continuu din pila de combustie în curent alternativ pentru motorul electric. Energia în exces, nefolosită pentru propulsie, precum și cea recuperată în timpul frânării este înmagazinată într-o baterie litiu-ion de 9 kWh, care poate fi, de asemenea, încărcată la priză.

Pila de hidrogen este amplasată sub capota din față, în timp ce motorul electric și bateria sunt localizate deasupra suspensiei spate. Rezervorul de hidrogen se află tot în spate, chiar sub podea, în dreptul banchetei.

Unitatea compactă de propulsie a fost concepută pentru a avea loc sub capota unui GLC convențional. Spre deosebire de modulele pilelor de combustie anterioare folosite de Mercedes pentru B-Class, spațiul necesar pentru noua unitate este acum cu 30% mai mic. Performanța acestui sistem a crescut cu 40%, iar costurile de producție s-au redus semnificativ.

Cristi Stefan

Leave a Comment

*

Peste 120 de ani de inovație în controlul mișcării: moștenirea CDC de la ZF și viitorul mobilității cu sMOTION

Istoria mobilității europene a fost modelată de pionieri ale căror idei au schimbat profund siguranța,…

4 zile

Test BMW iX3: Neue Klasse pentru viitor

BMW iX3 propune schimbări din temelie pentru mașinile electrice, dar în primul rând își dorește…

6 zile

Iată finalistele Best Electric Car in Romania 2026

Juriul, format din jurnaliști auto și vloggeri, a stabilit cele opt finaliste ale concursului Best…

6 zile

Renault 4 JP4x4 Concept va avea premierea pe 18 mai

Renault 4 JP4x4 Concept va fi prezentat, în premieră, pe 18 mai, la standul Renault…

7 zile

Maserati GT2 Stradale, în România

Frumusețea asta de GT2 Stradale nu te îmbată cu mirajele electrificării sau tracțiunii integrale, ci…

7 zile

Test cu măsurători Audi Q5 – Qualität hoch 5

Nu vorbesc fluent limba germană și nici Audi Q5 nu știe limba română, dar, cumva,…

7 zile