Industrie auto

Tesla crește rapid în România. Profit net de 2,4 mil. euro în 2023

Producătorul american Tesla Motors înregistrează o creștere spectaculoasă pe piața din România. Dincolo de majorarea vizibilă a vânzărilor de mașini, s-au apreciat major cifra de afaceri și profitul.

Înregistrată în România în 2021, Tesla Motors România SRL, reprezentanță a producătorului american de mașini electrice cu sediul în București, a reușit o creștere cel puțin spectaculoasă.

Astfel, dacă vânzările de vehicule au început în 2021 de la 223 pentru a urca, un an mai târziu, la 1.020 de unități, în 2023 au fost înmatriculate în România 3.213 mașini ale mărcii americane de mașini electrice.

Creșterea de trei ori a vânzărilor de mașini în doar un an este însă estompată de majorările impresionante ale indicatorilor financiari. Astfel, dacă în 2021 reprezentanța Tesla avea o cifră de afaceri de doar 72,62 milioane de lei (cca. 14.76 mil. euro), un an mai târziu raporta o creștere cu 268% până la 266,89 mil. lei (54,12 mil. euro). Ritmul de creștere s-a menținut și în 2023, afacerile reprezentanței urcând la 932,30 mil. lei (188,47 mil. euro).

Și la capitolul profit net Tesla Motors România a reușit o creștere susținută. În 2021 acest indicator e plasa la doar 588.000 lei, pentru ca în 2022 să urce la 3.363.102 lei, iar în 2023 să atingă 11.842.685 lei (cca. 2,39 mil. euro).

Este demn de remarcat că cifra de afaceri a crescut de aproape 13 ori între 2021 și 2023, iar profitul de peste 20 de ori în același interval.

După ce a deschis în luna aprilie – la doar un an de la inaugurarea primului showroom de la București – primul său pop-up store la Timișoara, Tesla și-a anunțat sosirea la Cluj-Napoca.

Astfel, pe 11 iulie va avea loc deschiderea unui nou showroom la Cluj-Napoca pe strada Rodnei, nr. 1. Anunțul a fost făcut chiar de oficialii mărcii.

„Ne bucurăm să vă invităm la deschiderea unei noi locații Tesla în Cluj-Napoca. Pe parcursul evenimentului, puteți face un test drive cu vehiculele Model 3 și Model Y și puteți afla mai multe despre cele mai recente actualizări de produse”, au menționat cei de la Tesla adăugând și că evenimentul de pe 11 iulie 2024 va avea loc între orele 17.00 și 20.00.

În plus, în următoarea perioadă este așteptată și deschiderea unui showroom mai mare la București, în zona Pipera. Deși nu au fost dezvăluite încă informații despre acesta, clădirea din nordul Capitalei poartă deja emblema mărcii și pare foarte aproape de a își primi vizitatorii.

Robert Stan

Leave a Comment

*

Peste 120 de ani de inovație în controlul mișcării: moștenirea CDC de la ZF și viitorul mobilității cu sMOTION

Istoria mobilității europene a fost modelată de pionieri ale căror idei au schimbat profund siguranța,…

4 zile

Test BMW iX3: Neue Klasse pentru viitor

BMW iX3 propune schimbări din temelie pentru mașinile electrice, dar în primul rând își dorește…

5 zile

Iată finalistele Best Electric Car in Romania 2026

Juriul, format din jurnaliști auto și vloggeri, a stabilit cele opt finaliste ale concursului Best…

5 zile

Renault 4 JP4x4 Concept va avea premierea pe 18 mai

Renault 4 JP4x4 Concept va fi prezentat, în premieră, pe 18 mai, la standul Renault…

6 zile

Maserati GT2 Stradale, în România

Frumusețea asta de GT2 Stradale nu te îmbată cu mirajele electrificării sau tracțiunii integrale, ci…

6 zile

Test cu măsurători Audi Q5 – Qualität hoch 5

Nu vorbesc fluent limba germană și nici Audi Q5 nu știe limba română, dar, cumva,…

6 zile