Test Fiat Ducato facelift

Fiat Ducato facelift autoexpert.ro

Pentru mulți, subiectul de față ar putea să nu pară fascinant. Pentru mine însă, „fursecul“ a avut cele mai alese mirodenii – charismă de italian, tehnică de Giulia, dotări de lux, sistem de rulare autonomă și mușchi de bodybuilder. Nu, n-am greșit introducerea! Chiar mă refer la noul Fiat Ducato facelift. Foto: Fiat

Gusturile nu se discută! Doar că, în cazul de față, sunt atâtea gusturi într-un singur produs, încât e imposibil să nu-ți placă. Virajul pe care Ducato l-a abordat îl conduce direct spre lumea autoturismelor.

Îți dai seama de asta când îi vezi semnalizările dinamice. E o premieră printre vanuri, pentru că, până acum, au fost apanajul autoturismelor cu pretenții. La fel și luminile full-LED, opționale. Bat cu 30% mai puternic decât cele cu halogen din dotarea standard. Nu și-au schimbat forma semnăturii luminoase, dar acum luminile de zi nu mai sunt puncte, ci linii continue.

Fiat Ducato facelift autoexpert.ro

La interior s-a întâmplat adevărata magie. Deblochezi ușile fără a folosi cheia, pornești apăsând butonul. Iar odată urcat la volan, rămâi cu ochii la tripleta de ecrane. 10 inchi are display-ul sistemului multimedia Uconnect de top, care include navigație cu hărți 3D furnizate de TomTom și care permite conectivitate wireless pentru Apple CarPlay și Android Auto. Am folosit Android Auto, merge ca uns. Cea mai bună parte este însă că, și dacă optezi pentru ecranele inferioare, primești o grafică bună și o rezoluție de-a dreptul entuziasmantă.

Fiat Ducato facelift autoexpert.ro

➡ Fiat, complet electric din 2027 💡

Apoi, instrumentarul digital de 7 inchi, configurabil, poate afișa inclusiv harta navigației între semicadranele laterale. În sfârșit, oglinda retrovizoare centrală este, de fapt, un ecran căruia îi poți regla luminozitatea și înclinarea. Ai și sistem de climatizare automat, și mufe USB-A și USB-C, și priză de 12 V, și chiar și priză de 220 V. De fapt, ar fi mai simplu să-ți spun că nu-ți lipsește nimic!

Confortul tipic autoturismelor se regăsește și la volanul mai mic, cu comenzi pentru infotainment și sistemele de asistență. Șoferul nu mai trebuie să tragă frâna de mână, pentru că locul acesteia a fost luat de una electromecanică. Iar grija pentru detalii se oglindește și în spațiile de depozitare, în mare parte căptușite cu cauciuc moale, și în mânerul de viraj amplasat în mijlocul plafonului, pentru pasagerul din mijloc. Pe scurt, cabina s-a transformat într-o oază de relaxare pentru șoferul lui Ducato.

➡ Acesta este Renault Trafic facelift! 💡

Spațiul de marfă e neschimbat. Fiat Ducato facelift rămâne campionul segmentului la sarcina utilă și oferă un volum de marfă de până la 17 mc. La fel, și în cazul versiunilor de persoane, configurațiile rămân neschimbate. În schimb, două noutăți fundamentale și-au făcut loc în compartimentul motorului. Prima, noua gamă de propulsoare. De fapt e un singur turbodiesel, care a fost proiectat pornind de la cel de 2,2 litri al Giuliei. Baza e excepțională, sedanul dovedind un rafinament rar și o performanță deosebită printre suratele în patru cilindri. Însă aici nu vorbim despre un autoturism, ci despre un vehicul comercial, iar rafinamentul trece pe locul 2 în urma durabilității.

Van Fiat autoexpert.ro
Italienii sunt însă categorici – propulsorul este garantat pentru 300.000 km, iar filtrul de particule, pentru 160.000. Și reviziile sunt în ton cu garanțiile, la fiecare 48.000 km sau la 2 ani. Pe ce se bazează? Motorul de Giulia are o cursă mai mare a pistoanelor, un bloc din fontă, în locul celui din aliaj ușor, și subansambluri mai robuste, pentru a rezista solicitărilor suplimentare. Poate dezvolta 120, 140, 160 sau 180 CP. Toate versiunile pot fi combinate cu noua transmisie manuală cu șase trepte, iar cu excepția celei de bază, pentru restul poți alege cutia automată cu nouă trepte și convertizor de cuplu.

➡ Acestea sunt noile Fiat Doblo și e-Doblo 💡

Eu am mers cu toate nivelurile de putere și cu ambele transmisii, atât pe drumurile publice din Lombardia, cât și pe circuitul din Balocco. Chiar și varianta standard, de 120 CP, trage bine pe drum național, cu 500 kg în benă. În aceste condiții, mi-a consumat 7,2 l/100 km. Celelalte motoare, de 140, 160 și 180 CP, au avut consumuri mai mari cu 0,2–0,3 l/100 km, cel mai puternic ajungând să consume aproape 8 litri. Consumul de AdBlue a fost aproximat de reprezentanții Stellantis la 2 l/1000 km, în medie. În regim urban și pe autostradă, nu le-am testat. Însă am tras de ele pe circuit, unde cele mai puternice s-au dovedit extrem de dinamice. În toate condițiile însă devine evident un fapt, că vanul este mai silențios decât versiunea prefacelift.

➡ Opel Movano, fratele lui Fiat Ducato facelift 💡

Cutia manuală e nou-nouță și se mișcă ireproșabil. În plus, și etajarea este perfectă. Dacă schimbi la 2200 rpm, următoarea treaptă rămâne în plaja de cuplu maxim, deci asigură un flux continuu de putere la roată. Dacă schimbi mai jos, modifică-ți stilul, pentru că înfunzi DPF-ul. Cutia automată cu nouă trepte a rămas neschimbată – am testat-o pe Ducato în 2018, la Torino. Este asamblată la Kokomo, SUA, are origini ZF și folosește un convertizor de cuplu. Ce am remarcat e simbioza perfectă dintre ea și noul motor, clar peste perechea pe care o făcea cu vechiul propulsor de 2,3 litri. S-au „întâmplat“ niște reglaje așa cum numai băieții de la FCA știu să facă. Așa cum au făcut la Giulia cu transmisie ZF. Perfecte!

Van Fiat autoexpert.ro
Poate și mai impresionantă este ținuta de drum. Noua direcție asistată electric e mai fină decât înainte și devine mai tare pe măsură ce crește viteza. Suspensia recalibrată păstrează bine contactul cu șoseaua și este mai tare decât a versiunilor de persoane, unde confortul primează. Însă poate că aportul cel mai mare îl are ESP-ul. Pe circuit, am exagerat voit, atacând virajele cu o viteză… neadecvată. Ei bine, chiar dacă nu-i lasă șoferului libertăți „de pilot“, îi oferă o siguranță de bancă elvețiană.

Fiat Ducato facelift, sigur ca un autoturism

Practic, nu simți niciun input în volan, ci doar scăderea cuplului la roată la apropierea iminentă a limitei de aderență, ceea ce este o garanție pentru companiile de transport care vor să elimine pagubele create de șoferii vitezomani. Apoi, asistentul de bandă nu smucește în nicio situație, ci corectează cu blândețea unui părinte. Tu, copile neastâmpărat, nu te vei simți bruscat, ci doar pus ușurel pe drumul cel bun.

O garanție și mai mare au companiile de când cu introducerea în ofertă, în premieră pentru segmentul LCV-urilor mari, a sistemului de rulare autonomă de nivel 2. Practic, de la sfârșitul anului trecut, Ducato știe singur să stea centrat pe bandă și să mențină distanța până la mașina din față. În plus, știe să se oprească și să plece automat în blocajele de pe autostradă.

Van Fiat autoexpert.ro

➡ Peugeot Rifter vs VW Caddy 💡

Ce urmărește acest facelift? Ei bine, în primul rând să transforme Ducato în cel mai complex van de clasă mare. Era deja robust, acum a devenit și accesorizat. Luxos. Sigur. Însă, în final, asta se va traduce în vânzări și mai bune. Oricum, succesul lui Ducato a decolat în „anul pandemiei“, creând premisele unei detașări și mai clare. În 2020, vânzările lui Ducato au crescut cu 8%. A devenit cel mai bine vândut LCV din Europa! Ai zice că explozia se datorează comerțului on-line, care a „bubuit“. Dar nu numai ăsta e motivul. Chiar dacă ne referim doar la versiunile pentru persoane și campere, vânzările au progresat cu 15.000 de unități! Să nu uităm că, în cazul lui Ducato, unul din două exemplare vândute este un șasiu pentru campere.

Verdict AutoExpert

Verdict van Fiat autoexpert.roInfuzie de autoturism în recipient de van, așa poate fi descris pe scurt noul Fiat Ducato. La interior, te simți ca într-un cocon, protejat de elemente de confort și siguranță activă de ultimă generație. Iar noile motoare și cutia manuală sunt veritabile mostre de rafinament.

Adaugati comentariu