Test drive Nissan Micra IG-T 90 Tekna – Cifra norocoasă!

Test Nissan Micra IG-T 90 Tekna

Cinci generații au fost necesare pentru ca Nissan Micra să se redefinească, devenind un autoturism matur și stilat, perfect adaptat pieței europene. Iar așteptarea a meritat din plin! Test cu versiunea 0.9 IG-T în echiparea de top, Tekna. Foto: Bogdan Paraschiv

 

În basmele românești, Greuceanu se dădea de trei ori peste cap înainte să se transforme spectaculos. Chiar și Creatorului i-au trebuit șapte zile ca să făurească lumea. Și atunci, cum să nu fim încântați când spunem că japonezii au realizat unul dintre cele mai atractive autoturisme din clasa mică la a cincea încercare? În spatele poveștii frumoase stă însă, o strategie complexă pusă la punct de Nissan. În primul rând, cele mai recente generații Micra nu s-au dovedit pe placul clientelei europene, chiar dacă cifrele de vânzări arată foarte bine inclusiv pe bătrânul continent: în istoria de 30 de ani a modelului, mai bine de 7 milioane de exemplare au fost vândute, jumătate dintre ele în Europa, cea mai importantă piață pentru hatchback-uri din lume.

Test Nissan Micra IG-T 90 Tekna

Acum, odată cu a cincea generație, niponii s-au concentrat pe clienții europeni și au mutat producția de la uzina din Chennai, India, pe liniile de asamblare Renault din Flins, Franța, unde este produs și Clio. Mai mult, noua generație a crescut în dimensiuni, pentru că are misiunea de a înlocui simultan atât vechea generație a modelului, cât și monovolumul de clasă mică Note, la care japonezii au renunțat. Cu 3.999 mm lungime (+174 mm), 1.743 mm lățime (+78 mm) și 1455 mm înălțime (-55 mm), Micra a virat puternic, părăsind latura preponderent utilitară și transformându-se într-un model dinamic, aproape agresiv. Iar combinația cromatică contrastantă negru-portocaliu, care se continuă fericit și în habitaclu, se aseamănă cu cea a unui șarpe veninos gata de atac, accentuând agresivitatea modelului. A nu se înțelege că Nissan și-a făcut un scop din a epata cu orice preț: clienții au la dispoziție 125 de combinații cromatice pentru exterior și interior, care îi vor mulțumi chiar și pe cei mai rezervați.

 

Test Nissan Micra IG-T 90 Tekna
Test Nissan Micra IG-T 90 Tekna

Nu este și cazul meu: mă încântă peste măsură luxul interior al noii generații, care-mi oferă standard în versiunea Tekna sistem audio Bose Personal, cu difuzoare inteligent plasate, inclusiv două în tetiera șoferului! Apreciez și materialele moi cu care sunt capitonate zonele superioară  și frontală a bordului și lateralele consolei centrale și mă descurc cu sistemul de climatizare automată simplu și intuitiv, de parcă l-aș fi butonat de-o viață.

 

Dar cel mai mult îmi place faptul că, într-o lume în care butoanele fizice sunt înlocuite de pictograme fără feedback pe ecranele tactile, Nissan a decis să le păstreze în părțile laterale ale ecranului tactil de 7 inch. A fost o plăcere să mai pot învârti un potențiometru de volum bine dimensionat într-o mașină lansată în 2017! Stau excelent la volan, dar îmi lipsește cotiera centrală, care nu este disponibilă nici opțional.

 

Test Nissan Micra IG-T 90 Tekna

Mă mut totuși pe banchetă, unde mă întâmpină șezutul lat de 47 cm (cât cel al compactei Opel Astra) și un spațiu suficient pentru persoane de 180 cm, dar ușor restrictiv la cap. Nu primesc, însă, mânere de viraj sau geamuri electrice spate nici măcar opțional.

 

Test Nissan Micra IG-T 90 Tekna

Puține compromisuri s-au făcut la portbagaj, care cu volumul de 300 litri se poziționează peste media clasei, surclasând concurenți precum VW Polo sau Ford Fiesta, fiind însă depășit cu 20 de litri de Dacia Sandero. Spătarul banchetei se rabate fracționat 60-40%, dar suprafața creată nu este plană, iar marginea de încărcare este puțin cam înaltă.
Revin la volan pentru a-i descoperi valențele dinamice și economice, apăs butonul Start/Stop (știu, vă gândeați că învârt cheia în contact) și pornesc la o plimbare alertă prin oraș. Cei care se așteaptă la o legătură foarte strânsă între Micra și Clio vor fi surprinși să afle că modelul nipon nu împarte platforma B cu francezul, ci are la bază platforma V folosită de defunctul Nissan Note.

 

Test Nissan Micra IG-T 90 Tekna

Comun cu Clio și chiar cu modelele Dacia Sandero și Logan este însă motorul de 0,9 litri turbo, dopat suficient pentru a oferi o putere specifică respectabilă de 100 CP/litru. Cei trei cilindri își dau mâna pentru a produce 90 CP, ce duc fără probleme în spate greutatea de o tonă a mașinii, dovedindu-se ocazional chiar sprințari în regimurile de turație de peste 3.000 rpm, unde fiecare accelerare este însoțită de sunetul incitant al turbinei.

 

Test Nissan Micra IG-T 90 Tekna

Cei care nu-și fac un scop din a ajunge urgent la destinație pot schimba treptele și mai jos, la 2.500 rpm, pentru a avea un flux continuu al cuplului, însă trebuie să țină cont că la turații mai scăzute de 2.200 rpm micuțul motor trage mult mai greu, pentru că turbina nu funcționează sub acel regim de lucru. Se simt oarece vibrații la relanti, dar zgomotul minusculului motor pătrunde în habitaclu abia la peste 3.500 rpm. Nicio grijă pentru consum, care n-a sărit de 7 l/100 km în oraș la un regim normal de conducere.

 

Test Nissan Micra IG-T 90 TeknaDincolo de toate însă, ceea ce m-a fermecat a fost comportamentul de ansamblu al mașinii în toate condițiile de trafic citadin: direcția, ambreiajul și frânele sunt sensibile și necesită forțe mici de acționare, iar schimbătorul de viteze, deși are maneta un pic cam lungă pentru gustul meu, se mișcă ușor și exact.

 

 

 

Test Nissan Micra IG-T 90 TeknaNici trecerea peste denivelări nu scutură excesiv, în pofida anvelopelor cu talie joasă, pentru că suspensia confortabilă  și sistemul anti-tangaj Intelligent Ride Control le suplinește rigiditatea. Mai mult, Micra dispune de cel mai evoluat arsenal de sisteme de asistență din clasa mică. Este disponibil în serie pentru versiunea Tekna celebrul sistem de camere cu acoperire 360° Intelligent Around View Monitor, un real ajutor la parcările laterale, unde vizibilitatea este văduvită de linia puternic ascendentă a geamurilor spate. Iar dacă greșiți în trafic, vă puteți baza pe sistemul automat de frânare de urgență, dotat cu funcție de recunoaștere a pietonilor, respectiv pe asistentul la unghiul mort.

 

 

Sigur, micuțul Nissan se simte în oraș ca peștele în apă, dar nu l-am iertat și l-am scos la plimbare pe autostradă unde, la 130 km/h în treapta a cincea, turometrul afișează 3.250 rpm, consumul se stabilizează la 7,7 l/100 km, iar zgomotele exterioare nu pătrund în habitaclu. Experiența de conducere relaxantă este sprijinită de asistentul de bandă care, când am călcat marcajul benzii de rulare, m-a dojenit cu o ușoară vibrație în volan și m-a repus apoi automat pe trasă, de faza lungă automată și de sistemul de re recunoaștere a semnelor de circulație. Am părăsit apoi autostrada pentru o repriză de porțiuni virajate, descoperind o mașină incisivă, cu comportament previzibil și ușor de corectat.

 

Test Nissan Micra IG-T 90 TeknaDirecția este una dintre cele mai comunicative din segment și transmite permanent prin volanul teșit informații despre limita aderenței. Este ajutată de sistemul Intelligent Trace Control, care frânează ușor roțile din interiorul virajului pentru a limita efectul subvirator. Și frânele sunt bine dozate și, în ciuda dotării cu tambure pe puntea spate, nu și-au pierdut eficacitatea nici când le-am folosit intens. Ce-i drept – am dus lipsa unui motor mai puternic, demn de potențialul trenului de rulare, dar m-am consolat cu ideea că niponii pregătesc pentru viitor o versiune Nismo, mult mai potrivită cu caracterul dinamic al mașinii.

 

Tehnica

După o perioadă de emigrare în India, la Chennai, unde a fost produsă generația precedentă, Micra revine în Europa. Nu se mai fabrică la Sunderland, în uzina istorică Nissan, ci la Flins, Franța, alături de Renault Clio. Baza a rămas însă neschimbată: platforma B a alianței Renault-Nissan, care a evoluat în timp, numindu-se acum V. Punctul comun cu Clio este gama de motoare. Cel testat de noi este realizat integral din aliaje ușoare, supraalimentat, are 898 cmc și dispune de trei cilindri. A fost optimizat de inginerii Renault pentru a-i reduce frecările interne, având cuzineții bielelor tratați suplimentar pentru durificare, fustele pistoanelor acoperite cu strat de grafit și lanțul de distribuție acoperit cu un strat de teflon. Galeria de admisie a fost proiectată special pentru a produce turbulențe ridicate ce asigură o aprindere controlată și o ardere completă. Este disponibilă o singură cutie de viteze, manuală cu cinci trepte, dar în viitor se așteaptă și o transmisie automată.

 

Multimedia

Test Nissan Micra IG-T 90 TeknaSistemul de infotainment Nissan Connect cu ecran tactil de 7 inch (noi am măsurat 6,7 inch) aflat în dotarea standard pe versiunea Tekna este ușor de utilizat și are un meniu intuitiv. Dispune de navigație care citește hărțile de pe un card SD, dar nu are conexiune la internet. Are în schimb integrat radio digital DAB și se conectează rapid prin Bluetooth la telefon, fiind capabil să redea convorbirile și muzica de pe acestea prin sistemul de sunet Bose cu șase difuzoare (două integrate în tetiera șoferului).

 

 

Verdict AutoExpert

Test Nissan Micra IG-T 90 TeknaCinci generații i-au trebuit lui Nissan ca să construiască un hatchback de clasă mică perfect adaptat exigențelor pieței europene. Pot spune însă cu mâna pe inimă că cele trei decenii de așteptări au meritat cu prisosință. Cu un design exterior agresiv, un interior rafinat, cu materiale și asamblări premium, un pachet de siguranță fără egal în segment și un potențial dinamic excelent, Micra se constituie într-un pachet extrem de atrăgător. Singurul capitol cu adevărat perfectibil este gama de motoare: doar trei propulsoare sunt disponibile, iar versiunea pe benzină de top pe care am testat-o strălucește doar la capitolele eficiență și taxe. Dinamic se află mult sub potențialul ansamblului direcție – suspensie – frâne, iar rafinamentul suferă din pricina golului turbo și a lipsei de cuplu la turații joase. O recomandăm însă fără rezerve celor economi.
DATE TEHNICENissan
ModelMicra IG-T 90 Tekna
Motor/nr.cilindriL3, turbo benzină
Cilindree (cmc)898
Putere maximă/turație (CP/rpm)90/5.500
Cuplu maxim/turație (Nm/rpm)140/2.250
Transmisiefață
Cutie de vitezemanuală, 5 trepte
L/l/h (mm)3.999/1.743/1.455
Ampatament (mm)2.525
Masă la gol (kg)1.082
Volum portbagaj (l)300-1.004
Accelerație 0-100 km/h (s)12,1
Viteză maximă (km/h)175
Consum urban/extr./mixt (l/100 km)5,8/3,9/4,6
Norma poluare/emisii CO2 (g/km)Euro 6/104
Preț (euro, cu TVA)17.332

 

 

Adaugati comentariu