Totul despre noile Alfa Romeo Giulia și Stelvio MY2020

Alfa Romeo Stelvio MY2020

Cele două modele emblematice ale constructorului italian Alfa Romeo, Giulia și Stelvio, au trecut printr-un facelift tehnic și optic: sistem multimedia nou, pachet de asistență îmbunătățit, materiale revizuite și o gamă de culori împrospătată.

Pe plan dinamic, nu poți aduce niciun reproș celor două modele. Așa că italienii au lăsat neschimbate aceste aspecte și au lucrat fix în zonele unde Giulia și Stelvio ”scârțâiau”: tehnologie, rulare autonomă și conectivitate.

Astfel, modelele anului 2020 primesc un display de 7 inci între cadranele de bord, disponibil standard, care aduce mai multe informații și le grupează într-un mod mai intuitiv. Acum, pe display apar și detalii legate de noul sistem de rulare autonomă de nivel 2.

Alfa Romeo Giulia MY2020

Însă cea mai importantă schimbare este cea a display-ului central de 8,8 inci, care acum este de tip touch și are widget-uri (deci se bazează, în mod intuitiv, mai mult pe grafică și mai puțin pe text). Toate acestea pot fi mutate după voia șoferului în orice ordine, și astfel ecranul de start poate fi complet reconfigurat.

Derularea orizontală a iconițelor afișează, în ordinea standard, Alfa DNA, radio, media, smartphone, navigația, climatizarea, serviciile conectate la internet și sistemele ADAS. Această derulare poate fi realizată fie cu degetul pe touchscreen, fie folosind controllerul rotativ.

Alfa Romeo Giulia MY2020

De acum, Giulia și Stelvio primesc o serie de servicii conectate. Printre ele – My Assistant, cu buton SOS, apel automat la call center în caz de accident și cu un raport lunar legat de starea vehiculului, trimis proprietarului via e-mail. De asemenea, My Remote permite șoferului să controleze anumite funcții via smarphone sau smartwatch, precum blocarea/deblocarea ușilor, aprinderea farurilor, comunicarea cu asistenții vocali Alexa sau Google Home, determinarea locației vehiculului, precum și monitorizarea anumitor parametri (viteză maximă, zonă de siguranță), setând valori – limită pentru acestea.

Citește aici testul cu Alfa Romeo Giulia!

Există și o funcție My Car, care care permite proprietarului să verifice permanent parametrii legați de starea mașinii. My Navigation permite căutarea pe telefon a destinațiilor și punctelor de interes și trimiterea acestora pe sistemul de navigație al mașinii. Serviciul My Wi-Fi permite partajarea conexiunii la internet între 8 dispozitive mobile aflate la bord, iar My Theft Assistance alertează șoferul în eventualitatea furtului mașinii. În final, managerii de flote sunt deserviți de funcția My Fleet Manager.

Alfa Romeo Giulia MY2020

Între scaune a apărut un tunel redesenat, care permite un acces mai bun la spațiile de depozitare (și acestea mai mari) și face loc unui sistem de încărcare wireless pentru smartphone. Materialele au fost revizuite, iar drapelul Italiei apare figurat la baza schimbătorului de viteze.

Pachetul de asistență a fost updatat până la nivelul 2, în care mașina poate controla accelerația, frâna și volanul în anumite condiții. Au fost adoptate sisteme precum asistent activ de bandă, asistent de unghi mort, pilot automat adaptiv, recunoașterea semnelor rutiere, asistent la ambuteiaje și detector al nivelului de oboseală al șoferului.

Iată cum se comportă Stelvio QV pe circuit!

Și nivelurile de echipare au fost redenumite: peste cel de bază, vom avea, în ordine, Super, Business, Ti (Turismo Internazionale, o echipare de tradiție la Alfa Romeo), apoi Sprint, Veloce, și în cazul Giuliei nivelul de top Veloce Ti. Peste toate, tronează imperial, ca și până acum, Quadrifoglio.

Alfa Romeo Giulia MY2020

Gama de culori este grupată de acum în patru categorii, în funcție de emoțiile pe care le transmit: Competizione (evocă tradiția sportivă a mărcii și include culorile Alb Trofeoe și Roșu Competizione), Metal (simbolizează dinamica tipică brandului și include Gri Vesuvio, Gri Stromboli, Gri Silverstone, Gri Volcano, Albastru Misano, Albastru Montecarlo, Albastru Anodizzato și Alb Lunare), Solid (culori accesibile, include Alb, Roșu Alfa și Negru pentru Giulia) și Old Timer (un tribut adus modelelor istorice, ce include Ocru Junior GT și Roșu Villa d’Este 6C).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Adaugati comentariu