Ne întoarcem la rădăcini. Anvelopa fără aer revine pe mașini, dar într-o altă formă decât cea din secolul 19. De data asta, anvelopa are lamele și promite să ajungă pe mașini în acest deceniu.

Limitările sunt, de cele mai multe ori, în creierul nostru. De aceea, trebuie să recunoaștem că un set de anvelope prin care vezi pare cel puțin suspect. Pare că ne întoarcem în Epoca de Piatră. Dar, producătorii de anvelope au altă părere. Pare-se că anvelopa fără aer are potențialul de a o depăși pe cea cu care ne-am obișnuit. Poate că, prin 2030, expresii precum ”presiune în anvelope” și pană de cauciuc vor deveni hilare.

Anvelopa fără aer, pe piață până în 2030

Un lucru e clar: se testează intens acest gen de pneuri. Michelin deja o face, din 2019, folosind un Chevrolet Bolt. Acum, Goodyear demonstrează că aceasta este o soluție viabilă. A luat o Tesla Model 3, i-a pus un set de anvelope revoluționare și i-a dat drumul pe un traseu de test. Se vede cum virajele sunt abordate fără probleme, chiar dacă masa mașinii electrice nu e chiar mică (peste 1,6 tone).

Anvelopa fără aer Goodyear autoexpert.ro

Este probabil ca anvelopa fără aer să fie mai eco decât cea gonflabilă. Amprenta de carbon ar trebui să fie mai mică, iar întreținerea mult mai simplă. Goodyear spune că e fezabil ca anvelopele să apară până în 2030.

via Goodyear