Viitoarea mașină Apple ar putea utiliza baterii de la CATL

Gigantul IT Apple este în stadiul preliminar al negocierilor cu firma chineză CATL în vederea furnizării de baterii pentru planificatul său vehicul electric.
CATL battery_cell_EV Apple baterii Daimler

Surse ale Reuters susțin că Apple poartă discuții atât cu CATL cât și cu BYD însă nu este clar dacă se va ajunge la un acord cu una dintre cele două companii chineze. Mai ales că Apple a impus potenţialilor furnizori de baterii drept condiție construirea facilităţilor de producţie în SUA.

În acest context atât CATL cât și BYD sunt reticente să construiască fabrici în Statele Unite din cauza temerilor legate de costuri şi a tensiunilor politice dintre Washington şi Beijing.

În ciuda informațiilor Reuters, reprezentanţii Apple, CATL şi BYD au refuzat să comenteze.

Firmele Contemporary Amperex Technology Co (CATL) şi BYD Co. Ltd. sunt numărul unu şi, respectiv, numărul patru în topul producătorilor globali de baterii pentru industria auto. Printre clienţii CATL se află şi Tesla Inc.

Discuţiile vin într-un moment în care autorităţile de la Washington caută să atragă cât mai mulţi producători de vehicule electrice, acordând subvenţii.

Mulţi producători de baterii îşi majorează producţia pentru a face faţă cererii în creştere pe plan global, după ce companiile auto au accelerat trecerea la vehicule electrice, pentru a îndeplini cerinţele mai dure privind emisiile.

Săptămâna trecută, Reuters anunţa că firma CATL vrea să construiască în Shanghai o nouă mare fabrică de baterii pentru industria auto, în apropiere de uzina Tesla din China.

Compania americană Apple Inc înregistrează progrese în privinţa tehnologiei pentru maşinile fără şofer şi are ca obiectiv să producă în 2024 un vehicul de pasageri echipat cu propria sa baterie inovativă, au declarat recent pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

– Colaborarea Apple – Hyundai, încheiată înainte de a începe
– Apple nu a renunțat la ideea de a produce un automobil electric

Adaugati comentariu