Viitorul supercar Alfa Romeo 8C. Tot ce știm

Alfa Romeo 8C

Apar detalii noi referitoare la viitorul supercar Alfa Romeo 8C. Mașina va avea peste 700 de cai putere, livrați de un sistem hibrid, care va integra și un motor produs de Ferrari. Dar mai avem de așteptat până o vom vedea pe șosele. Va fi prezentată în 2021.

Un șasiu monococ din fibră de carbon va face misiunea motorului twin-turbo amplasat central mai ușoară. Mașina va fi pusă în mișcare de un sistem hibrid, care va livra undeva între 700 și 800 de cai putere. Motorul convențional va asigura 600 de cai putere, în timp ce un motor electric, care va angrena puntea din față, va dezvolta aproximativ 200 de cai putere. O funcție E-Boost se va regăsi la bord pentru un plus de putere și cuplu livrate temporar.

Sistemul hibrid îl va ajuta pe viitorul Alfa Romeo 8C să ajungă de la 0 la 100 km/h în mai puțin de 3 secunde. Tracțiunea integrală va trece în contul lui Alfa Romeo 8C o manevrabilitate și stabilitate superioare.

Top 5 mașini care au marcat era lui Sergio Marchionne

Motorul convențional are șanse mari să fie un V6 twin-turbo de 2.9 litri, care se regăsește acum și sub capota lui Alfa Romeo Giulia Quadrifoglio și Stelvio Quadrifoglio. Motorul electric însă, va fi furnizat de Ferrari și va fi același care este instalat și la Maserati Alfieri, modelul care va ajunge pe piață în 2020.

Revista CAR din Marea Britanie estimează că viitorul supercar de la Alfa Romeo nu va fi o mașină pentru oricine și numai aproximativ 1.000 de unități vor fi construite, pentru că Alfa dorește să-i păstreze caracterul exclusivist. Tot CAR anticipează apariția ulterioară a unei versiuni decapotabile. Prețul estimat este de aproximativ 300.000 de euro.

Ultimul 8C s-a aflat în producție în perioada 2007-2010. Atunci, au fost produse 500 de versiuni coupe și 500 de modele roadster.

Adaugati comentariu