Aston Martin – planurile pentru următorii 100 de ani

Există producători de automobile și creatori de automobile, în această ultimă categorie intrând compania britanică Aston Martin Lagonda, prezentă din 2019 oficial și în România.  Am luat contact cu istoria, prezentul dar și viitorul Aston Martin chiar la Gaydon,  într-un moment în care se pregătește terenul pentru următorii 100 de ani.

Inaugurarea primei reprezentanțe Aston Martin în România ne-a făcut să ne aplecăm puțin mai mult asupra acestei mărci exotice până acum pentru piața noastră. Până acum contactul cel mai direct cu brandul britanic a fost realizat mai mult prin celebra serie de filme cu Agentul 007 și care la bordul unor modele Aston Martin pregătite special în laboratoarele MI5 de către Dr. Q făcea adevărate misiuni imposibile.

Aston Martin București

Desigur, ce a început „ca o joacă” a devenit unul dintre cele mai reușite exerciții de marketing realizate la nivel mondial. Dincolo însă de asocierea cinematografică, sau cu performanțele sportive din trecutul mărcii, modelele Aston Martin au avut întotdeauna un grad ridicat de exclusivitate, fiind preferate de vedetele de film, personalități și sportivi.

Astăzi, compania britanică, traversează o adevărată revoluție atât în privința strategiilor de marketing, cât și a filozifiei constructive. Astfel, deschiderea unui centru Aston Martin în România, ca reprezentanță regională și pentru piețele din jur face parte dintr-o strategie de expansiune fără precedent care va număra peste 200 de reprezentanțe în întreaga lume, concomitent  extinderea gamei de modele.

Aston Martin Lagonda salvat de miliardarul Lawrence Stroll

Diversificarea se va produce atât pe linia supersport, fiind vizate cotele de piață ale unor producători precum Ferrari sau McLaren, strategie pentru care a fost adopată o nouă filozofie constructivă, cu motor central-spate, precum și pe luxul exclusivist reprezentat de brandul Lagonda, care țintește spre clientul de Rolls-Royce și care se va materializa la rândul său în două vehicule cu propulsie electrică unul „sedan” și unul de tip shootingbrake, în următorii ani.

Ambițiosul plan de dezvoltare include și construcția unei noi fabrici în Țara Galilor la St Athan, cu o capacitate de producție de 7000 de unități pe an. Aceasta este finalizată, iar primul model care va ieși pe porțile va fi noul și totodată primul SUV al mărcii, DBX, la finalul acestui an.

Și asta nu este tot, Aston Martin este azi una dintre cele mai apreciate mărci ca filozofie de design, o serie de brand-uri exclusiviste asociindu-se cu marca britanică. Aston Martin este mai nou implicat în imobiliare, design de ambarcațiuni, drone cu echipaj uman, ceasuri și multe altele. Dintre toate cea mai suprinzătoare, după cum veți afla mai jos, este asocierea cu echipa de Formula 1, Red Bull Racing pentru care Aston Martin este unul dintre principalii parteneri și cu care dezvoltă alături de Red Bull Advanced Technologies viitoarele modele supersport.

Pentru a descoperi ceea ce se află în spatele acestui plan am dat o fugă până la Londra, unde prin amabilitatea Aston Martin România am avut ocazia de a „parcurge” într– o singură zi  întreaga istorie, prezentul și puțin din viitorul acestei mărci, vizitând Newport Pagnell, locul unde a început totul, sediul actualului cartier general din Gaydon și fabrica. Aici am stat de vorbă cu o serie de personalități ale mărcii printre care și actualul Șef de design Marek Reichman – Vice President and Chief Creative Officer.

O scurtă istorie

Cu o regie ca de film de acțiune, întreaga vizită s-a derulat după un atent scenariu în care mai mulți „James Bond” ne-au introdus treptat în universul Aston Martin, o companie de mașini de lux din Marea Britanie înființată în 1913 de către Robert Bamford și Lionel Martin. În 1922 a fost preluată și revitalizată de Contele Louis Zborowski, dar cel mai important pas a fost făcut după război, când în 1947, Aston Martin era vândută companiei David Brown Limited, condusă de Sir David Brown (de aici și celebrul acronim DB al gamei sportive).

 

În 1972, Aston Martin își schimba din nou proprietarii, fiind preluată de compania lui William Willson, iar în 1981, Tim Hearley și Victor Gauntlett cumpărau Aston Martin, împărțind acțiunile 50/50. Zece ani mai târziu în 1991, colosul American Ford prelua firma Aston Martin, dar în 2007 americanii vindeau acțiunile societăților Investment Dar și Adeem Investment Co precum și lui John Sinders, (un pasionat colecționar). Consor’iul era condus de David Richards. În 2012 compania este preluată de un fond italian de investiții, Ulrich Bez lăsându-i locul la conducere lui Andy Palmer, fost CEO Nissan, în funcție și azi. Din 2013 Merdedes-Benz devine furnizor de motoare achiziționănd 5% din acțiuni.

În vizită la Newport Pagnell

Totul a început  în cochetul orășel Pagnell din Anglia, aflat cam la două ore distanță de Londra. Astăzi, deși sediul central al companiei Aston Martin Lagonda s-a mutat la Gaydon, unde este și fabrica, în Pagnell încă se mai fabrică seriile limitate, exclusivistele modele Zagato care în proporție de 40 de procente sunt realizate manual, pe baza modelului DB11. Tot aici se realizează și personalizările speciale ale tuturor modelelor produse, edițiile speciale și bineînțeles se restaurează modele clasice după rețetele originale de producție.

Am fost întâmpinați de Scott Fischer – Heritage Communication Manager Aston Martin care ne-a făcut o scurtă introducere în istoria locației, povestea sa fiind presărată adeseori cu mici mostre de de umor britanic. Mr. Scotty și-a început povestea din vremea construcțiilor de trăsuri, prin 1857, lucru care s-a întâmpla chiar peste drum. Aflăm apoi că acest loc a fost preferat de fondatorii mărcii pentru că existau foarte multe ateliere care manufacturau automobile la începutul secolului trecut având astfel de unde să aleagă specialiști.

Ca multe companii auto și Aston Martin și-a început existența ca urmare a pasiunii proprietarilor curse. Aceștia au început inițial să modifice modele ale altor mărci, precum Singer, pentru ca ulterior să creeze propriul automobil. Numele de Aston Martin provine de altfel din asocierea numelui Martin cu cel al a celebrei curse de coastă de la Aston din Buckinghamshire pe acre au câștigat-o.

„Din 1955 până în 2007, aproape 13 300 dintre modele sport cele mai reprezentative pentru marcă au fost manufacturate în acest loc. Astfel că deținem o mare parte din istoria și tradiția firmei chiar aici la Aston Martin Works în Newport Pagnell. De aici a pornit totul, Aston Martin are azi 106 ani, dar un număr mare de modele au început să fie produse aici după 1955.”

Desigur, în atelierele care arată ca niște farmacii, dar unde încă se mai lucrează manual, nu am fost lăsați să fotografiem, argumentul fiind că la diverse posturi de lucru se află modele ale unor clienți extrem de pretențioși și exigenți vizavi de propria imagine. Pe parcursul vizitei am aflat că peste 70% dintre toate modele produse de Aston Martin se află încă în stare de funcționare, ceea ce reprezintă în bun indicator al fidelității pentru aceste modele din partea proprietarilor.

Tradiția, cea mai importantă moștenire

În timpul turului ni s-a alăturat și Paul Spires – President Aston Martin Works, care cu amabilitate ne-a oferit o serie de detalii interesante. A subliniat mai întâi importanța clădirii de peste drum „Sunny Side”, o mică clădire cu două nivele zugrăvită în alb, și care a fost cartierul general din 1955 până în 2003, fiind locul unde s-au luat decizii fundamentale din istoria mărcii, precum realizarea modelului DB5, parteneriatul cu seria de filme de spionaj, participarea la LeMans.

„Suntem foarte norocoși că aici la Aston Martin am avut unele dintre cele mai strălucite minți din istoria automobilului, precum Walter Hayes care a făcut motorul Ford Cosworth pentru Formula 1, Nick Fry o figură legendară a Formulei 1, fost președinte al Mercedes F1 team sau David Brabham. Suntem foarte mândri că încă mai avem aici aceste clădiri. Spre exemplu, puțin mai departe este o clădire cu trei etaje care este de fapt cea mai veche clădire destinată construcției de mașini care a supraviețuit în Europa, în interior existând încă liftul din 1927 care unea caroseria cu șasiul. Din acest motiv putem spune azi că avem angajați care sunt la a treia generație după bunicii lor care au lucrat aici” a precizat Spires.

Paul Spires – Președinte al Aston Martin Works

„Din 1955 aceasta este principala noastră unitate de service, care deși a fost modernizată, mai păstrează încă elementele din arhitectura originală, precum acoperișul. Aici fost produs DB5, fiind locul unde începe și se termină totul, dacă ne gândim că tot aici ajung modelele clasice pentru mentenanță sau restaurare. Am început din 2011-2012 un proces de reconfigurare a spațiului prin investiții de multe milioane de lire sterline. Este cea mai mare unitate service Aston Martin din lume și ne permite să executăm aproximativ 3500 de lucrări de service pe an” a mai precizat el.

Locul arată precum un paddock de curse, foarte curat, aproape ca o farmacie, pentru că spune el „suntem convinși că daca avem un mediu de lucru curat și un service de cea mai bună calitate și produsele vor fi la cel mai înalt nivel, fie că vorbim de restaurări sau reparații obșnuite”.

Aston Martin DB5 al lui James Bond vândut la licitație

„Toate posturile de aici sunt logate la baza de date generală din Gaydon și se pot accesa astfel online toate diagramele tehnice. În acest departament avem 17 tehnicieni, astfel și nu există nimic ce nu putem face. De aceea s-a și luat decizia ca aici să se facă și noile modele din seria Zagato, Shootingbrake și Volante. De altfel, tot tehnicienii noștri se deplasează oriunde în lume pentru a efectua sau a asista la lucrări de service. Un lucru cu adevărat important atunci când vorbim de modele clasice, care chiar dacă se află undeva în Venezuela sau în Dubai și acolo nu există personal specializat, putem trimite un technician și echipamentul necesar pentru  a se putea verifica și efectua mentenanța normală pentru un astfel de model.”

A fost de altfel pentru prima și probabil ultima dată când am putut vedea în același loc nu unul ci trei modele Zagato Shootingbrake, lucru care a subliniat încă odată importanța acestui loc și standardul la care se lucrează aici.

Unul dintre lucurile pe care nu le facem aici, nu construim vehicule întregi. Asta s-a întâmplat peste drum până în 2007, ultimul fiind Vanquish S. De atunci am hotărât că la Newport Pagnell nu se vor mai constui mașini întregi, dar am decis recent că vrem să ne folosim de această fantastică experință pentru a face anumite serii limitate. Am resetat ceasul și am făcut o continuare a seriei DB4 GT, respectiv 25 mașini vândute cu 1,4 milioane de lire sterline, modele destinate utilizării inlcusiv pe pistă. Aceste mașini au fost în întregime realizate aici de la zero.”

De altfel, povestea cu Zagato este ceva mai veche după cum aveam să aflăm din spusele sale: șasiul primului DB4 GT a fost folosit pentru două caroserii: una originală realizată de carosierul Touring din Milano, și a doua, pentru că aveau nevoie de mai multă performanță pentru a-și măsura forțele cu 250 GTO, de Zagato, un alt carosier din Milano specializat însă în mașini de competiție, mai aerodinamice. Până în prezent s-au finalizat 19 din aceste mașini. Panourile caroseriei din aluminiu a fost realizată manual pe roata engelzească din tablă de aluminiu de 1,2mm grosime.

Foarte mândru, dl Spires ne arată și un tânăr, care este unul din cei 12 ucenici, care vor face schimbul de generații. Acesta lucra la un nou Zagato. A mai subliniat că Aston Martin investește în oameni pentru a-și asigura existența pentru următorii 100 de ani. De altfel, aici lucrează oameni din diverse sfere, fiind aici tehnicieni de la Gaydon, de la dealeri sau din motorsport. Aceștia fac lucrări de mentenanță, reparații, retapițări, recondiționări sau personalizări, totul la cel mai înalt standard. Aici este locul unde propriaterii din întreaga lume își trimit mașinile pentru orice fel de lucrare.

Trecem pe lângă o serie de alte mașini exlusiviste, inlcusiv un V600 Roadster, unul din cele 70 construite, mașină trimisă de client pentru a fi revopsită aici pentru a se portivi cu vechile culori Vantage. Urmează Zagato Volante, Zagato Speedster, DB 7 Zagato, V12 DBS Volante și altele, aici fiind, cu siguranță, locul unde există cele mai multe modele Aston Martin la un loc.

Intrăm în zona de restaurare, „DB5 Convertible aflat în proces de restaurare… suntem foarte mândri că aici se fac tot felul de mașini în același timp. Avem 12 vopsitori, 18 tinichigii lucrează în mod special în zona de restaurări caroserii” precizează Spires.

Întregul proces de restaurare durează 2500 de ore de lucru, la un preț de 425 000 de lire sterline plus taxe pentru o restaurare de DB5. „Arătăm oamenilor care doresc să colecționeze automobile Aston Martin cât de serioși suntem când vine vorba de istoria noastră. La nivelul la care a ajuns azi piața restaurărilor, clienții noștri pot fi foarte liniștiți cumpărând mașinile noastre pentru că noi, la Aston Martin suntem foarte implicați în ceea ce facem.”

Cu gândul la viitorii 100 de ani Spires ne spune că se pregătește și o platformă electrică „Heritage EV” – un tren de rulare cu propulsie electrică care permite proprietarului de automobil „clasic” să ruleze în medii unde toleranța la noxe este zero. „Din fericire pentru cei care se gaândesc să cumpere un automobil de colecție ca investiție, ar trebui să se gândească serios la acest brand. În 25-30 de ani orice model Aston Martin va fi un clasic” subliniază el.

Restaurări ca odinioară

Turul continuă cu atelierul de restaurare, alte mașini de epocă exclusiviste aparținând unor clienți importanți ne sunt prezentate. Mici nu știi dacă e service sau muzeu, sau poate și una și cealaltă Vedem cel puțin patru exemplare rare, constuite de-a lungul timpului la Newport Pagnell, printre care o Lagonda (așanumita Serie 1) cu motor V8, berlină cu patru uși 4 locuri  desenată de William Skam, care a trecut ;I pe la al’I consturctori britanici, autor al unei suspensii foarte confortabile.

„Avem aici un stoc de piese de peste 1,5 milioane lire sterline și un mare număr de specialiști. Dacă nu avem ceva căutăm apelăm la depozitul mare de la Water Mill. Dacă nici așa nu rezolvăm avem procedee de tip „reverse-engineering” prin care reconstruim piesele similar cu originalul”.

„Retapițăm în maniera tradițională, cu șabloane de carton, ca detaliu, pentru scaune utilizăm pielea de pe spatele vitelor pentru a avea o distribuție simetrică. Privim atent cum a fost fabricată mașina, luăm mostre și o retapițăm în același mod. Spre exemplu buzunărașele sunt umplute manual cu vată pentru a avea exact aceeași tensiune în scaune ca la modelul original, lucru care este foarte important pentru că vrem să oferim experiența de condus originală.”

Ultima oprire este la sala Olimpia, în fapt o mică galerie cu câteva modele embelmatce:„Aici era odată atelierul unde se fabricau structurile din lemn,  ca un fost hangar de avion. Aston Martin l-a utilizat ca centru de producție pentru motoare, șasiuri și tapițerie pentru DB7. L-am restaurat la fosta formă și îl folosim acum pentru modelele Heritage si ca -VIP dining- pentru clienții care vor să petreacă un timp de calitate. Tot ce este expus fiind de vânzare. Nu toatre mașinile sunt restaurate, dar fiecare reprezintă o bornă importantă produsă la Newport Pagnell. Avem inclusiv și ultimul  Vanquish S produs în iulie 2007, una din cele 50 de bucăți produse în ultima serie.”

În centrul micii expoziții este DB4 GT Continuation – construit anul trecut la un standard foarte înalt. Am putea vorbi foarte mult despre acest model, dar cu adevărat remarcabil este motorul de 4,2 litri, nou, din aluminium ce dezvoltă 350 CP, dar care arată exact ca motorul din 1959. Spires povestește că  “motorul original, a fost pus într-un scanner și așa s-a descoperit că avea o obturație pe canal de ungere din chiulasă, pe urmă s-a observat un nit de aluminiu care obtura unul din canalele de răcire, și de asemenea că peretele dintre cilindrii 5 și 6 era foarte subție ceea ce a cauzat supraîncălzirea cilindrului 6 ceea ce a dus la abandonul de la LeMans din 59”.

Pentru realizarea noului bloc s-a apelat la aceeași companie care a turnat blocul și chiulasa pentru motoarele de Formula 1 pentru Mercedes Benz și Honda. “Sunt pur și simplu cei mai buni” spune Spires. Motorul este într-adevăr ao bijuterie fiind moficată fieecare component pentru a se atinge cel mai înalt standard de calitate, prețul unei astfel de mașini fiind de 1,5 milioane de lire sterline.

“Există inclusiv ultima mașină a lui Sir David Brown, pe care o avem aici cu permisiunea soției sale, în memoria sa. Este și primul model care a purtat emblema pe care o avem și acum. Sir David Borwn a fost proprietarul companiei din 1947 până în 1972 când a fost vandută.” Își încheie Spiers pledoaria despre comorile din Pagnell.

Fabrica modernă, dar cu multe elemente încă realizate manual

Sediul din Gaydon și principalul loc de producție al Aston Martin este o clădire impozantă, cu o intrare ca de monolit care plutește însă pe apă, în stilul vechilor castele ce aveau în jurul lor șanțuri de apărare. Steve Waddingham – Senior Product Specialist Aston Martin, o adevărată enciclopedie ambulantă a mărcii ne explică cum se produc aici modelele DB9 V8 Vantage, Rapid, DBS pâna la noua gama de modele DB11, fiecare mașină fiind făcută pe comandă.

Lobby-ul are și funcție de showroom, aici fiind prezente monopostul Red Bull de Formula 1 și noile concepte ale mărcii, inclusive conceptual Valkyrie, cel care a dat tonul schimbărilor de arhtectură constructive pentru Aston Martin.

Ne explică cu multe argumente cât de important este faptul că foarte multe modele Aston sunt încă î func’iune, dar și grija față de clienți.

“Avem înregistrări (documente) pentru multe mașini, cu excepția celor foarte vechi care sunt mai mult la proprietari. Unii oameni cumpără mașinile noatre doar pentru prestigiul pe care îl conferă, multe dintre ele vedete. Dacă erai în Londra în anii 60 ar fi trebuit să ai un Aston Martin. Dar în 60 mașinile noastre erau foarte scumpe și astfel că doar o mână de oameni foarte bogați își permiteau să cumpere unul. Dar când industria TV și muzicală au decolat și au produs foarte mulți oameni bogați peste noapte, aceștia au venit la noi. Dacă erai celebru trebuia să ai o mașină frumoasă și așa mașinile noastre au ajuns în media. Azi nu mai vezi persoane famimoase cu mașini frumoase. A apus vremea rock and roll and fast cars …” spune Steve. “Lucrez pentru Aston de 28 de ani și sunt foarte norocos că am fost martorul ultimelor transformări. Ce construim azi este istoria de mâine. Aston este un producător foarte indivualist, iar oamenii care le dețin unul adaugă personalitate istoriei mașinilor noastre.”

Drumul către hala de producție trece printr-un culoar unde se află întreaga istorie a mărcii, de la primul Singer modificat de curse până la ultimul concept car.

Incursiunea în fabrică a subliniat încă odată esența discuțiilor, dar înainte de asta, ne-a fost rezentat a ne fi aratăt modelul supersprot Valkyrie, realziat de Aston Martin împreună cu Red Bull Racing, acesta fiind proiectat chiar de către Adrian Newey. Legat de acesta nu pot să nu vă spun ;I o mica istorioară: Newey, foarte atent la performanțe și la aerodinamică a ajuns la o discuție cu Marek Reichman, privind emblema, care pentru Newey era prea grea și în plus influența negativ aerodinamica. Astfel că au făcut în final un fel  emboss în capota masinii, o emblemă foarte subțire, colorată diferit. A fost o experiență din care Aston Martin a învățat foarte mult fiind primul model sub această embelemă cu motor central.

Pentru fabricarea modelelor se apelează la diverșI parteneri, Gaydon fiind locul unde mașinile capătă forma finală. Toatul se face aproape manual, doar procesul de tapițerie durează aproximativ 70 de ore de lucru pentru fiaecare interior, cadența fiind de 7000 de vehicule pe an. Bineîn’eles ;I ici totul este ca într-o farmacie, iar grija fa’ă de oameni este la un nivel ridicat. Se lucrează în două schimburi.

O ultimă cafea cu Marek Reichman – Chief Creative Officer

Din biografia sa aflăm că este fiul unui fierar care i-a insuflat dragostea pentru a realiza lucruri, specializarea sa fiind designul industrial. Născut în 1966 dintr-un tată polonez șI o mama englezoaică el și-a început cariera în 1991 la Rover, cel mai semnificativ model fiind realizat Range Rover. Odată venit la Aston Martin a fost răsunzător, printer aletele de cearea lui Aston Martin One-77, DBS, Rapide, Vanquish (2012), Vulcan Hypercar, inclusiv concept car-ul DB 10 utilizat de James Bond în filmul Spectre. Reichman este responsabil și de noua strategie Aston martin fiind persoana cea mai în măsură să ne explice direcția în care se îndreapă.

Aston Martin – Marek Reichman

„Cred că mai întâi trebuie să vă fac o scurtă prezentare a momentului în care ne aflăm din punctul de vedere al business-ului. Suntem aproape de a lansa cea de-a patra mașină din planul nostru pentru acest al doilea secol al existenței, acesta fiind de șapte mașini în șapte ani, pentru un ciclu de viață de șapte ani. Prima dintre aceste mașini a fost DB11, apoi Vantage, DBS Superleggera, iar la finalul acestui an va fi DBX, care va ajunge la vânzare în 2020, aceasta fiind cee de-a patra mașină și așa cum ați văzut la Geneva. Cea de-a cincea mașină va fi Vanquish, prefigurat de conceptul Vanqish prezenat la Geneva și care va fi lansat în 2021, iar apoi cele două modele Lagonda. Primul Lagonda va fi foarte apropiat de conceptul pe care l-am prezentat la Geneva, un vehicul exclusivist „all-terain”, iar cea de-a șaptea mașină, al doilea model Lagonda, va fi un sedan.  Deși acesta va fi complet diferit de realitatea curentă în privința tehnologiei și a ceea ce avem de gând să facem cu el.”

DBX pare o piatră importantă de horat pentru marcă, insistăm pe subiect…

„În prezent suntem gata să deschidem cea de-a doua fabrică, de data aceasta în Țara Galilor, primele caroserii vor fi construite în curând, iar apoi vom construi prima mașină de preproducție. Astfel, că până la mijlocul lui mai vom avea prima mașină produsă la St. Athan, bineînțeles un DBX, iar apoi evident vom constui din ce în ce mai multe, odată ce rezolvăm problemele de preproducție. Până în decembrie vom prezenta mașina și vom demara producția efectivă.”

003 a fost un alt concept prezentat la Geneva apropiat ca design de Valkyrie astfel că ne explică cum se va schimba arhitctura gamei supersport

“La Geneva am arătat pe de altă parte, foarte multe în privința viitorului nostru în ceea ce privește latura sportivă și mașinile sport.  Evident suntem renumiți, chiar și azi, pentru mașinile cu motoare amplasate central față, iar primele noastre trei mașini au o astfel de arhitectură: DB11, Vantage, DBS Superleggera. Pe de altă parte conceptul Vanquish, schimbă nu doar actuala identitate vizuală a companiei, dar anunță multe schimbări și în privința modului în care se va dezvolta business-ul, ceea ce suntem și ceea ce facem, iar decizia de a merge spre o lume a motorizării central-spate este importantă dacă vrem să fim cu adevărat concurenți competitivi cu Ferrari de exemplu. Pentru că F8 și filozofia Ferrari se bazează pe platforma cu motorul amplasat central-spate. Aceasta este esența filozofiei lor. Iar dacă vrem să concurăm cu ei avem nevoie de mașini în acest segment. Nu vrem însă să avem doar un simplu rol aici, iar acesta este și motivul pentru care am început colaborarea cu RedBull Advanced Technologies care ne dă o linie călăuzitoare spre a obține acea mașină care să fie un concurrent adevărat pentru F8 Tributo.”

Ne apropiem ușor și de un alt subiect fierbinte – relația cu Red Bull

“De aceea Valkyrie a fost extrem de important. Exact în urmă cu trei ani am semnat contractul de a crea Valkyrie cu RedBull Advanced Technologies și Adrian Newey și așa cum ați văzut în acest weekend RedBull Racing au învins Ferrari în Marele Premiu al Australiei. Din această relație a rezultat și Valkyrie VP1 arătat la Geneva, care este o mașină reală, aflată aici acum fiind gata pentru primele teste. Este vehiculul nostru prototip. Valkyrie este fabricat în 150 unități, la un preț de pornire de 2,5 milioane de lire sterline, cu opținuni care ajung la 1,5 milioane lire sterline.  Toate aceste unități au fost déjà vândute.

Valkyrie reprezintă linia directoare a noii strategii  a mașinilor cu motor spate central, iar a doua linie directoare este reprezentată de conceptul 003 care a fost de asemenea arătat la Geneva, șI care se va materializa într-o serie de 500 de unități la un preț în jurul a 1 milion de lire sterline. Acesta va avea primul nostru motor V6 de concepție proprie. Este primul motor Aston Martin după multe decade, dezvoltat de noi de la zero.”

“Astfel că am luat lecțiile învățate de la Valkyrie pentru pachetul aero și tehnologia F1, și am dezvoltat un nou motor pentru 003. Acest motor va fi baza pentru Vanquish. Astfel că prima dată când arătăm acest motor este pe 003, făcut într-o serie limitată, dar ulterior acesta va deveni parte a  dezvoltării cilclurilor de producție viitoare, fiind „core –product”. Există un motov pentru care aplicăm această strategie și desigur, când vom veni cu Vanquish drept concurrent pentru Ferrari sau McLaren vom avea déjà șase ani de învățare pentru a ajunge în acel punct. Am dezvoltat deja una dintre cele mai rapide mașini pentru că în termen de superlative nu prea poți bate Valkyrie care are un raport 1/1 între putere  și greutate, respectiv 1100CP și 1100kg, 800kg forță la apăsarea aewrodinamică. Este o mașină de Formula 1 cu care se poate rula pe șosea. Și tot acest proces de învățare va ajunge pe Vanquish.”

Strategia prinde contur…

“Din punctul meu de vedere există o mare oportunitate cu DBX, ca prim SUV, iar Vanquish va fi prima noastră mașină cu motor central-spate, cu care dezvoltăm un nou limbaj al designului pentru Aston Martin. Chiar și acum lucrurile au început să se separe, Vantage nu arată ca DB11, sau ca DBS Superleggera. DBX are propia filozofie de design pentru că este un SUV, iar Vanquish va fi altfel datorită noi arhitecturi.

Astfel că noi ca și companie traversăm vremuri interesante, să lansezi o mașină nouă în fiecare an este o sarcină foarte ambițioasă, chiar ofensivă în privința prezenței noastre cu produse care concurează direct cu ale competitorilor noștri. Nu este o strategie defensivă. Este defensivă doar  prin prisma faptului că vrem să ne asigurăm că rămânem în business pentru următorii 100 de ani. De aceea se și numește planul pe al doiela secol. Este despre a ne apăra poziția.  Creăm permanent produse competitive și devzoltăm noi vehicule.”

Este nevoie de noi piețe pentru Aston?

“Concomitent ne extindem rețeaua de dealeri, după cum se întâmplă la București, după care urmează Japonia, China etc. Acum suntem la 162 de dealeri la nivel global, dar vom ajunge la 200 până în momentul lansării lui DBX, pe care noi îl considerăm cel mai frumos SUV creat vreodată. Și pot spune asta pentru că am avut mai multă libertate decât alți constructori pentru că platforma este a noastră. Nu am fost constrâns de platforma unui alt constructor. Sunt vremuri foarte interesante.”

V12 Speedster, răspunsul Aston Martin pentru Elva

Desigur, vom avea pentru orice model ediții limitate, dar volumele vor fi în creștere. Dacă mă întorc în 2008 care a fost ultimul an  în care am vâdut mai mult de 7000 de mașini, 7200 mai exact, erau două modele în producție Vantage și DB9. Avem acum, până la momentul când vom atinge capacitatea maximă de producție pentru DBX și Lagonda, să spunem o capacitate totală de 14.000 unități pe an: 7000 aici și 7000 în St Athan. Dar vom avea 7 modele, astfel că facem tot câte 2000 de unități din fiecare. Astfel exclusivitatea va fi mai mare, iar dacă ne gândim că avem mai multe piețe, pe fiecare piață vor fi mai puține Aston Martin din fiecare model. Așa s-a întâmplat in UK unde piața a scăzut pentru că ne-am extins pe alte piețe.  Anul acesta și mai ales anul trecut, piața americantă a depășit-o pe cea de aici în privința volumelor. Astfel că este important să creștem volumele, și astfel raritatea, dar de fapt ne desfășurăm pe mai multe piețe.

De ce ați ales România?

Totul pornește de la cum suntem abordati de viitorul dealer, precum și de hotsport-urile de pe hartă. Iar dacă cineva ne abordează cu un plan dintr-o astfel de zonă și considerăm că avem un business case, avem o bază de clienți, atunci vom oferi franciza. Este un parteneriat, un dans prin care partenerul face o invesție…nu este un proces siumplu. Dorinta noastră este ca viitorii clienți din zonă să afle despre noi. Cheia este să ai o bază de fani care doresc să cumpere mașina.

Mergem puțin mai departe în viitor

“Avem în plan ca până în 2024-2025 toate modelele Aston Martin vor avea sisteme hibride. DBX își va începe ciclul de viață cu un motor V8, dar de-a lungul vieții va avea și sistem hibrid. Anul acesta lansăm  primul nostrum vehicul full-electric, Rapid E, un full BEV pe baza modelului cu combustie internă, dar care va fi prima implementare a unui sistem de baterii de 800Volți, timpul de încărcare fiind redus la jumătate. Iar dacă poți încărca de două ori mai repede decât orice alt autovehicul actual cu baterii de 400 volți, iar astfel anxietatea de distanță se va reduce substanțial. Acesta va fi produs în 150 de unități pentru că este despre a observa mai întâi ce își dorește clientul de automobile sport de lux de la electrificare, deoarece vedem multe mașini electirce, dar niciuna în zona de lux. Va fi interesant de văzut cum vor utiliza clienții noștri modelele de lux electrice, daca va fi despre autonomie, performanță, sau anxietate de distanță, cât de mult le utilizează, cum le parchează etc.

Avem studiile noastre de pe piața de lux, dar dacă ne uităm la piața actuală de modele de lux, Bentley sau Rolls Royce observăm că distanța medie parcursă pe zi de un Rolls Royce este de 23 de mile, iar distanța medie a unui drum este de 11 mile. Aproximativ 30km, respectiv 15km pentru o deplasare zilnică. Astfel că este important cum și de ce vor utiliza clienții aceste mașini. Vom utiliza Rapid E pentru a determina aceste comportamente.”

Sistemul electric – o poveste interesantă

“Este dezvoltat împreună cu Williams, care este partner tehnic,  iar bateriile sunt realizate de Samsung. Noi vom dezvolta pentru Lagonda propriul sistem de baterii, desigur cu un producător de celule, dar în structura acestora va fi know-how-ul nostru. Astfel că nu vom produce noi celulele, dar le vom „împacheta” noi ca să putem avea o distribuție optimă a greutății. Structura va fi a noastră ca să controlăm cât de dens trebuie împachetată bateria. Vom păstra propiertaea intelectuală in privința structrurii. Este despre a învăța, acesta este scopul lui Rapid E.

Viitorul automobilului de lux este electric

“Da, sigur. În parte este un mecanism de apărare vizavi de electrificare, iar dacă vedem că există multe companii care investesc în electrificare nu putem sta departe de acest meci. Când ne uităm la clientul de lux, în special pentru Lagonda, vedem ce doresc: electrificarea asigură mai mult spațiu și nu face zomot. Nu am niciun dubiu că viitori clienți vor dori ambele lucruri și că într-un anumit moment va trebui să găsim o alternativă la motorul cu ardere internă. Dar nu mai devreme de 2040. Dar nu putem aștepta doar ca piața să nu accepte propusia termică, trebuie să fim déjà pregătiți pentru asta.”

Cum colaborați cu Williams și cu Red Bull?

Williams este pentru tehnologia electrică ei sunt furnizori de baterii pentru Formula E, iar Red Bull Advanced Technlogies este despre o colaborare care vizează implementarea modelelor cu motoare central-spate. Pentru ca Red Bull nu are această tehnologie pe care o stăpânește Williams.

Adrian Newey este ingredientul cel mai important în dezvoltarea unui șasiu de F1, iar nivelul de inginerie, aerodimnamică și modul cum toate sunt ambalate este pur si simplu cel mai bun, iar Williams sunt cei mai buni in baterii si sisteme de electricficare.

De ce nu ați creat un motor similar cu cel de F1, V6 turbo?

“Am verificat toate posibilitățile dar, din nefericire acordul Concord este în vigoare. Am fi fost interesați să dezvoltăm un nou motor dacă s-ar fi portivit, dar am preferat un V6 pentru mașinile noastre de bază cum va fi Vanquish, cu un bun raport putere greutate.”

Lagonda?

“Două modele, primul  un “allterain” iar al doilea un fel de sedan, dar nu vreau să-i spun așa. Primul este un shootingbrake, al doilea cu mai mult spatiu interior. Electricficarea pemite o altă arhitectură și o altă reconfirgurare a platformei.

Lagonda și Rolls Royce stau în aceeași lojă. Rolls Royce are un motor de 120 kg care trimite sunetul celor 12 cilindri spre mașina, dar în zona de lux, Lagonda face sens, la Aston Martin este altă poveste. Lumea și legislația se schimbă, iar de aceste schimbări trebuie să ne punem la adapost. Zero emisii în anumite orașe ar putea fi puse în aplicare în câtiva ani. De aceea hibridizarea este importantă, chiar și cu Valkyrie poți face câțiva kilometri electric…trebuie să ne pregătim

Formula 1, ce ați învățat?

Este un process de invățare, Am un studio de design în campusul Red Bull. Red Bull Adv. Tech este subcontractat de noi, este un parteneriat. Din ce am invatat au fost noută’I legate de aerodinamică, material… lucrăm probabil cu cel mai bun aerodinamician, iar fabricarea de unităț în număr mic din carbon…este un proces de dezvoltare. Aici folosim mai mult simulrărie pe computer și în tunelul de aer.

Imaginea conează

Și să nu uităm că Red Bull, nu este doar un producător de băuturi energizante,  este și una dintre cele mai mari case media și care poate capitaliza perfect ceea ce fac. Învățăm astfel din patru directții, este ca o fuziune intre bucătăria asiatică și franceză.

Următorul Bond va conduce un Aston Martin electric?

Nu credeți tot ce spune presa.

 

Adaugati comentariu