Economică, dar sportivă, cu un spațiu de invidiat, cea mai ieftină Honda Civic costă 36.950 de euro. Iată-i atuurile și defectele, pe scurt. Foto: Honda
A renunțat să fie doar un hatch compact, îndreptându-se decis spre segmentul mediu, odată cu ieșirea din ofertă a fratelui Accord. Are un sistem de propulsie full hybrid atipic, care, la viteze normale, folosește motorul termic doar ca generator, iar la viteze de autostradă, îl transformă în propulsor.
Poate că prețul de bază este mare, dar, ca orice model Honda, Civic oferă standard prestații și dotări disponibile doar la rivalii de top. De exemplu, consumul mediu declarat e de 4,7 l/100 km și este mai mare decât cel obținut în testul nostru (4,5), iar accelerația până la 100 km/h durează 7,8 s, colegii de la Quattroruote măsurând chiar 6,9! Japonezii sunt cam modești…
E drept, la 110 km/h începi să auzi mici zgomote, dar dinamica este la cote maxime. Civic e omogen și previzibil în reacții, cu ruliu bine controlat și comportament neutru. Doar la schimbarea bruscă a benzilor la viteză mare, spatele ușor (distribuția maselor pe punți este de 62/38%) tinde să plece spre exterior, dar ESP-ul gestionează bine comportamentul. În prețul de bază sunt incluse, printre altele, airbag între șofer și pasager, pilot automat adaptiv, climă automată cu două zone, cameră video pentru marșarier și scaune încălzite.
Climatizare automată cu două zone, oglinzi exterioare încălzite, reglabile și rabatabile electric, blocuri optice full-LED, geamuri electrice f./s., instrumentar digital de 7 inchi, ecran central de 9 inchi, sistem sunet cu 8 boxe, scaune încălzite, banchetă rabatabilă 60/40%, cotiere centrale f./s., pilot automat adaptiv cu centrare pe bandă, senzori parcare f./s., cameră marșarier, airbaguri frontale, laterale, cortină central-față și pentru genunchi șofer/pasager, asistent la pornirea în rampă, Android Auto + Apple Carplay wireless, jante aliaj pe 17 inchi, alarmă etc.
| Date tehnice | Honda |
|---|---|
| Model | Civic e:HEV |
| Sistem de propulsie | full hybrid |
| Motor termic | |
| Configurație/nr. cilindri | L4, benzină |
| Cilindree (cm3) | 1993 |
| Putere /cuplu max. (CP/Nm) | 143/186 |
| Motor electric | |
| Putere /cuplu max. (CP/Nm) | 184/315 |
| Putere /cuplu max. ansamblu (CP/Nm) | 184/315 |
| Tracțiune | față |
| Cutie de viteze | reductor cu o treaptă |
| L × l × h (mm) | 4551 × 1802 × 1408 |
| Ampatament (mm) | 2734 |
| Volum portbagaj (l) | 410–1220 |
| Masă la gol (kg) | 1517 |
| Capacitate baterie (kWh) | nc. |
| Accelerație 0–100 km/h (s) | 7,8 |
| Viteză maximă (km/h) | 180 |
| Consum mixt (l/100 km) | 4,7 |
| Emisii CO2 (g/km) | 108 |
| Preț de bază (euro) | 36.950 |
Istoria mobilității europene a fost modelată de pionieri ale căror idei au schimbat profund siguranța,…
BMW iX3 propune schimbări din temelie pentru mașinile electrice, dar în primul rând își dorește…
Juriul, format din jurnaliști auto și vloggeri, a stabilit cele opt finaliste ale concursului Best…
Renault 4 JP4x4 Concept va fi prezentat, în premieră, pe 18 mai, la standul Renault…
Frumusețea asta de GT2 Stradale nu te îmbată cu mirajele electrificării sau tracțiunii integrale, ci…
Nu vorbesc fluent limba germană și nici Audi Q5 nu știe limba română, dar, cumva,…