Noutati auto

Ford Focus renaște ca SUV electric compact?

Ford pare a continua moda de a readuce la viață modele celebre sub forme complet diferite. Conform colegilor de la Autocar, Focus va renaște sub formă de SUV compact electric. 

Focus pe SUV-uri – un joc de cuvinte care simbolizează crezul Ford urmat cu sfințenie în ultima vreme. Mai mult, numele consacrate care provin de la modele incitante au fost atribuite unor SUV-uri electrice fără a păstra vreo genă de la coupe-urile din care provin. Să nu uităm de Mustang Mach-E și Capri, modele care au incitat la vremea lor. Sau de durul Explorer, care a devenit SUV compact bazat pe platforma MEB a SUV-ului ID.4.

Părea totuși că Ford va renunța la practica de a crea mașini voluminoase și va reveni la modele mici și agile, precum Fiesta și Focus, ambele abandonate de producătorul american. Cel puțin asta a declarat Bill Ford, strănepotul marelui Henry, într-un interviu acordat publicației Autocar.

foto: Ford Explorer

„Pe partea de autoturisme, ne dăm seama că nu avem o prezență atât de robustă pe cât ne-am dori. (…) Trebuie să începem să ne îndrăgostim din nou de vehiculele mai mici. Este foarte important pentru societatea noastră și pentru trecerea la vehicule electrice. Suntem atrași doar de vehicule monstru, și recunosc că-mi plac și mie, dar greutatea lor e o problemă majoră”, a declarat el.

Focus: mai înalt, mai greu, mai… SUV

Însă cea mai recentă știre legată de marca americană pare să arate că una se declară, alta se face. Conform aceleiași publicații britanice, Ford se pregătește să înlocuiască actualul Focus, care nu mai are multe zile în Europa, cu un SUV compact. Viitorul model va fi asamblat, împreună cu Kuga, la uzina din Valencia. Aceasta are o capacitate de 300.000 unități anual.

În gamă, viitorul Focus ar putea umple golul dintre Puma Gen-E (preț de listă de la 35.588 euro) și Explorer (42.197 euro). Este posibil să aibă și piese comune cu Kuga, inclusiv platforma C2, pe care este construit și actualul Focus.

Bogdan Grigorescu

Leave a Comment

*

Renault 4 JP4x4 Concept va avea premierea pe 18 mai

Renault 4 JP4x4 Concept va fi prezentat, în premieră, pe 18 mai, la standul Renault…

14 ore

Maserati GT2 Stradale, în România

Frumusețea asta de GT2 Stradale nu te îmbată cu mirajele electrificării sau tracțiunii integrale, ci…

17 ore

Test cu măsurători Audi Q5 – Qualität hoch 5

Nu vorbesc fluent limba germană și nici Audi Q5 nu știe limba română, dar, cumva,…

17 ore

Povestea primului Chery – Cum a schimbat un Seat Toledo întreaga industrie auto din China

Prima pagină din istoria companiei Chery Automobile se scrie în 1997, în orașul Wuhu, provincia…

o zi

Toyota Coaster – Microbuzul care pune China în mișcare

În Asia, Toyota Coaster reprezintă unul dintre cele mai longevive și respectate modele din segmentul…

o zi

Capitala României intră în circuitul global al Mercedes-Benz Studio

Bucureștiul devine, în această vară, parte a inițiativei globale Mercedes-Benz Studio, un concept internațional lansat…

o zi