Noutati auto

Lynk & Co 08 – Noul SUV plug-in hybrid debutează oficial în România

Lynk & Co continuă expansiunea pe piața europeană și lansează în România noul SUV plug-in hybrid denumit 08.

Lynk & Co 08 este un SUV de 4,8 metri lungime ce se remarcă printr-o autonomie complet electrică de până la 200 km (WLTP) – cea mai mare disponibilă în segmentul plug-in hybrid din Europa.

Sub caroseria elegantă se află un sistem de propulsie care combină un motor turbo de 1,5 litri în patru cilindri cu unul electric, iar puterea totală a sistemului ajunge la 345 CP (257 kW). Motorul termic are 137 CP și un cuplu maxim de 230 Nm, iar cel electric 208 CP și un cuplu de 350 Nm. Accelerația de la 0 la 100 km/h durează 6,8 secunde, iar viteza maximă este de 185 km/h.

Bateria are o capacitate netă de 36 kWh, suficientă pentru rularea în mod electric pentru aproape 200 km, iar consumul mediu declarat este de 0,9 l/100 km, cu emisii de 23 g CO₂/km.

Puterea maximă de încărcare la curent alternativ (AC) este de 11 kW, dar este disponibilă și încărcare rapidă (DC) de până la 85 kW, adică un timp de 33 de minute de la 10 la 80%.

În combinație cu motorul pe benzină, autonomia totală depășește 1.100 km, oferind libertate de deplasare pe distanțe lungi.

Disponibil în două variante de echipare – Core și More – Lynk & Co 08 îmbină minimalismul scandinav cu dotări premium. Interiorul oferă spațiu generos și o atmosferă rafinată, completată de un sistem audio Harman Kardon cu 23 de difuzoare și conectivitate Android Auto și Apple CarPlay. De asemenea, versiunea de top aduce și scaune față ventilate cu funcție de masaj și banchetă încălzită.

Volumul portbagajului are 540 litri, extinzându-se până la 1.254 litri cu bancheta rabatată.

Prețul promoțional de lansare pentru versiunea “Core” este de 52.990 euro cu TVA inclus, iar pentru “More”, pleacă de la 56.990 euro cu TVA inclus.

Vlad Florin Micu

Leave a Comment

*

Peste 120 de ani de inovație în controlul mișcării: moștenirea CDC de la ZF și viitorul mobilității cu sMOTION

Istoria mobilității europene a fost modelată de pionieri ale căror idei au schimbat profund siguranța,…

4 zile

Test BMW iX3: Neue Klasse pentru viitor

BMW iX3 propune schimbări din temelie pentru mașinile electrice, dar în primul rând își dorește…

5 zile

Iată finalistele Best Electric Car in Romania 2026

Juriul, format din jurnaliști auto și vloggeri, a stabilit cele opt finaliste ale concursului Best…

6 zile

Renault 4 JP4x4 Concept va avea premierea pe 18 mai

Renault 4 JP4x4 Concept va fi prezentat, în premieră, pe 18 mai, la standul Renault…

6 zile

Maserati GT2 Stradale, în România

Frumusețea asta de GT2 Stradale nu te îmbată cu mirajele electrificării sau tracțiunii integrale, ci…

7 zile

Test cu măsurători Audi Q5 – Qualität hoch 5

Nu vorbesc fluent limba germană și nici Audi Q5 nu știe limba română, dar, cumva,…

7 zile