Avantajele preţului benzinei

Cu siguranţă, mulţi dintre voi, citind titlul, aţi putea trage concluzia ca am ajuns alăturea cu drumul. Firesc, toţi suntem afectaţi grav de creșterea continuă a preţului combustibililor, atât direct,…

Verde pentru Avia Motors

„Salut Radu! Vrei să…“, așa a sunat începutul invitației lui Mitrașcă. Andrei Mitrașcă, pilotul pe care n-aveai cum să-l treci cu vederea în timpul manșelor de concurs din CNVC Dunlop.…

Michelin3

Pentru a putea evita accidentele mai întâi trebuie să le înțelegi. Michelin știe asta, motiv pentru care noua anvelopă Primacy 3 a fost dezvoltată având la bază, pe lângă cea…

De la mic la mare

Începutul lunii mai a marcat și debutul unui nou sezon competițional în Campionatul Național de Karting Dunop. După succesul înregistrat anul trecut de cea mai tânără competiție organizată de Federația…

Fabriqué en France

După o primă ediție care nu a strălucit, anul trecut, Raliul Moldovei a revenit în Campionatul Național de Raliuri Dunlop într-un format cu mult îmbunătățit și a propus un câștigător…

Factorul fun

Un smart poate fi privit în două feluri: foarte serios, și ai vehiculul salvator în aglomerațiile urbane, sau lăsând distracția să primeze. În toată cariera modelului ce s-a vrut brand…

Diamantul nipon

În toiul unei cariere de succes, ASX se bucură de o ediție specială menită să-l propulseze printre preferații junglei urbane autohtone. Asociată logo-ului companiei Mitsubishi, numele ediției speciale – Diamond…

Dincolo de preţ

Preţul este un factor important în alegerea maşinii, însă, există şi o gamă variată de servicii after sales care sunt la fel de valoroase. În goana după clienţi, producătorii auto…

Duelul

Conflictul dintre generaţii este un subiect tabu chiar şi în domeniul auto. Poate o priză pe capotă să compenseze huliganismul specific generaţiei precedente? Ca de la MPS la MPS! Într-o…

Jos textila!

Un MINI nu poate trece indiferent, iar cea mai nouă creaţie a mărcii – Roadster – se potriveşte de minune sezonului 2012 chiar dacă oferă doar două locuri. MINI este…

Turkish delight

Construit cu gândul la europeni, Hyundai i20 oferă reale motive de bucurie atât prin faceliftul suferit recent, cât şi prin dublarea producţiei fabricii Haos din Turcia. Oferă mai multe decât…

Start anticipat

CNVC Dunlop 2012 a debutat la Teliu, Brașov, cu ceea ce trebuia să fie o etapă dublă. Din păcate, câțiva litri de motorină au vrut altceva. Prima etapă a noului…

Deschis la orice

Dacă un drum alături de un smart este o plăcere, versiunea fortwo cabrio este o adevărată aventură. Prin natura sa, smart reprezintă o altfel de abordare a traficului din marile…

Monday Launch Control

De obicei, combustibilul favorit pentru ziua de luni este cofeina. Dacă ești suficient de norocos poți să îl înlocuiești cu un Porsche 911, benzină de 100 și adrenalină. În ultimii…

M Power 40

Ce-ar putea să reproducă, în mintea unui adult, trăirile copilăriei, când așteptai nerăbdător venirea lui Moș Crăciun? Poate participarea la M Drive Tour, cu noul M5 în prim plan. Cam…

Eco în stil 4×4

Noile anvelope EfficientGrip SUV de la Goodyear destinate modelelor SUV/4×4 asigură un consum de combustibil mai mic, emisii de CO2 reduse şi o călătorie mai liniştită. Goodyear a lansat recent…

Moştenire scandinavă

Posesor al celor mai avansate tehnologii Volvo V40 aduce noi standarde de confort şi siguranţă în rândul hatchbackurilor compacte premium, cărora este hotărât să le vorbească în scurt timp din poziţia…

Hibrid de clasă mică

Combinând ingeniozitatea și agilitatea cu experiența unică de condus și eficiența ce caracterizează Toyota Hybrid Sinergy Drive, Yaris Hybrid reprezintă un pas major în strategia mărcii pentru Europa. Yaris este…

Verdele Škoda

Gama Greenline de la Škoda caracterizează foarte bine viziunea pe care constructorul din Cehia o are asupra ideii de vehicul „atent“ cu mediul înconjurător. Ținând cont că face parte dintr-un…

Re-generat

Peugeot 208 este declarația de răzvrătire a constructorului din Sochaux în lumea auto. Fundamentul acestei acțiuni este reprezentat de inovațiile aduse de noul model și de tehnologiile înglobate. În special…

Standarde noi

Mercedes-Benz ignoră canoanele clasei legate de numărul de cilindri pe care un SUV premium trebuie să îl adăpostească sub capotă și lansează primul ML în patru cilindri. O rețetă curajoasă……

Incursiune în viitor

Reafirmând devotamentul companiei pentru propulsia hibridă, noile Lexus GS 450h și RX 450h au primit îmbunătățiri ale trenului de rulare, asigurând o eficiență și un rafinament în exploatare rar întâlnite.…

EcoBoost de Craiova

Fabrica Ford de la Craiova se mișcă în ritm alert, demarând producția noului propulsor EcoBoost de 1 litru. Surpriza evenimentului de lansare a fost un test cu Focus, cu noul…

Unu punct doi

Lodgy este primul model Dacia care primeşte noua motorizare pe benzină 1.2 TCe de 115 CP. Cum se comportă, dar şi cât consumă au fost întrebările cu care ne-am îmbarcat…

Doza de energie

Audi a descoperit că tehnologia TFSI are un potențial și mai mare dacă este suplimentată cu un motor electric și un pachet de acumulatori. Rezultatul l-am putut vedea la primul…

Open mind

Noul Citroen DS5 reprezintă o altfel de abordare a segmentului limuzinelor de clasă medie, aducând un plus de inovaţie şi o puternică latură nonconformistă. În ultima perioadă, conceptul de premium…