După 11 ani, mâine își deschide porțile pentru public Salonul Internațional Auto București (SIAB) care are loc în premieră într-o locație complet nouă – pavilioanele B1 și B2 construite în incinta Romexpo.
După anunțul neparticipării mai multor importatori și retragerea pe ultima sută de metri a grupului Țiriac Auto eram sceptic în privința succesului noii ediții internaționale SIAB 2018.
Lipsesc totuși 14 mărci importante prezente pe piața noastră: Renault, Dacia, Nissan, Peugeot, Citroen, Fiat, Alfa Romeo, Jeep, Maserati, Mercedes-Benz, Hyundai, Mitsubishi, Jaguar, Land Rover.
Motivele sunt diverse de la costuri prea mari, costuri ascunse pentru diverse utilități sau alocarea unui spațiu neadecvat pentru unele mărci.
Însă în ciuda acestui fapt, halele B1 și B2 în care se desfășoară salonul auto București 2018 respectă cele mai înalte standarde oferind un spațiu expozițional adecvat.
În plus, titulatura de salon auto internațional a contribuit și la implicarea directă a unor producători care au venit cu standurile direct de la salonul de la Geneva.
Importatorii prezenți au făcut eforturi să aducă ultimele noutăți și s-au prezentat în mare parte cu standuri realizate la cel mai înalt nivel. Aproape la fiecare stand a fost câte o premieră națională iar pentru prima oară în România am avut parte de o premieră mondială.
Este vorba de noul VW Touareg prezentat la doar două ore după premiera mondială de la Beijing. Noul Touareg inaugurează un nou concept interior și de ergonomie, este mai luxos și mai spațios.
Citește aici toate informațiile oficiale despre noul VW Touareg și vedeți mai jos și momentul lansării lui VW Touareg la SIAB 2018.
Porsche România a adus de asemenea în premieră la SIAB și noul Audi A6 prezentat acum două săptămâni în premieră mondială la salonul de la Geneva.
Citește aici totul despre noul Audi A6.
Tot la standul Audi există o zonă dedicată modelelor sport din gama S și RS.
La standul Skoda, am putut admira noua Skoda Fabia facelift și Skoda Kodiak Scout.
Divizia de lux a grupului Porsche a venit cu Bentley Bentayga și Lamborghini Aventador dar a lipsit noul SUV supersport Lamborghini Urus care va fi prezentat în cadrul unui eveniment special peste câteva zile.
Tot la standul VW, Porsche România a prezentat în premieră trofeul Campionatului European de fotbal din 2020 la care VW este sponsor. Prezentăm mai jos filmulețul prezentării în premieră a trofeului.
O altă conferință de presă cu multe noutăți a fost a cea a grupului BMW prezentă la SIAB 2018 prin intermediul Automobile Bavaria.
Cea mai importantă premieră a fost noul BMW X4, prezentat acum două săptămâni în premieră mondială la salonul de la Geneva. Citește aici toate datele despre BMW X4.
Alături de BMW X4, cunoscutul pilot de raliuri Claudiu David a prezentat noul BMW M5, primul M cu tracțiune integrală decuplabilă. Citește aici totul despre BMW M5.
De asemenea, BMW a expus și noul Mini facelift dar și noul Rolls-Royce Phantom, cel mai luxos automobil construit vreodată. Citește aici toate detaliile despre noul Rolls-Royce Phantom.
La standul Volvo, ne-a întâmpinat noul Volvo V60, prezentat de asemenea acum două săptămâni la Geneva în premieră mondială și noul SUV compact Volvo XC40 încununat recent cu titlul de mașina anului 2018 în Europa. Vezi aici prezentarea lui Volvo V60.
Vizionează primul film cu impresii despre Volvo XC40.
Kia România a prezentat versiunea de caroserie în două culori a SUV-ului de clasă mică Kia Stonic, noul gran turismo Kia Stinger dar și noul SUV Plug-In Hybrid Kia Niro care promite o autonomie electrică de 58 km.
Suzuki România a aniversat 10 ani de prezență pe piața românească și a prezentat în premieră noul Swift Sport.
Toyota România a expus în premieră Toyota Mirai, primul model de serie cu propulsie cu pilă de combustibil.
Programul de vizitare este între orele 10.00 și 20.00 în perioada 24-31 martie și 10.00-19.00 în ultima zi a salonului pe 1 aprilie 2018.
Prețul unui bilet de intrare este de 30 lei. Copiii sub 7 ani însoțiți de părinți, persoanele cu dizabilități și persoanele instituționalizate beneficiază de intare liberă.
Biletele pot fi achiziționate și online pe site-ul www.siab.ro.